A intrat în vigoare de astăzi! Lovitură supremă pentru Rusia! Este complet interzis

rusia

SURSA FOTO: Dreamstime

Rusia primește lovitura supremă. După ce sancțiunile financiare anunțate de Europa, acum, țara condusă de Vladimir Putin mai primește o veste cruntă. Măsura a intrat deja în vigoare de miercuri și vizează milioane de persoane.

Rusia primește o nouă lovitură, la o săptămână după izbucnirea războiului.

Fiecare stat membru trebuie să respecte această măsură

Potrivit AFP, miercuri a intrat în vigoare interdicţia de difuzare în ţările din Uniunea Europeană (UE) a mass-media de stat ruse Russia Today (RT) şi Sputnik, considerate instrumente de „dezinformare” ale Moscovei în războiul său împotriva Ucrainei.

Regula a intrat în vigoare după publicarea deciziei în Jurnalul Oficial al UE, arată sursa citată. Astfel, conform prevederilor, începând cu ziua de miercuri, conţinuturile Sputnik şi canalele RT în engleză, germană, franceză şi spaniolă nu vor mai putea fi difuzate pe reţelele de televiziune şi pe internet. Fiecare stat membru trebuie să respecte această măsură.

Încă de duminică, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen anunța că media din Rusia va fi interzisă pe UE, în contextul în care difuzează doar ”minciuni” pentru a putea justifica războiul și pentru a dezbina UE.

„Vom interzice în UE maşina mediatică a Kremlinului. Media de stat Russia Today şi Sputnik, precum şi filialele lor nu-şi vor mai putea difuza minciunile pentru a justifica războiul lui Putin şi pentru a semăna dezbinarea Uniunii noastre”, a declarat duminică preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Rusia, atacată din toate direcțiile

Amintim faptul că în timp ce UE impune sancțiuni în acest sens, încă de săptămâna trecută, gruparea de hackeri Anonymous a declarat război cibernetic Rusiei și a atacat mai multe site-uri ale guvernului rus, inclusiv serviciul de știri Russia Today, controlat de stat.

Conform presei internaționale, hackerii au anunțat că au lansat operațiuni cibernetice care au afectat pentru scurt timp RT.com, precum și site-urile web ale Kremlinului, ale guvernului rus și ale ministerului rus al Apărării.

Informația a fost confirmată ulterior de RT.com. Sursa citată a mai precizat că unele site-uri web s-au încărcat mai greu, iar altele au ajuns offline pentru „perioade prelungite de timp”. Astfel, informațiile furnizate de către Russia Today despre situația din Ucraina au fost numai pro-ruse, arătând focuri de artificii și sărbători în teritoriile nou ocupate de ruși.

O reacție în acest sens a venit și din Marea Britanie. Săptămâna trecută, parlamentarii au spus că acest canal TV este „instrumentul personal de propagandă” al președintelui rus Vladimir Putin, astfel că ar trebui interzis.