Trei pesticide din familia neonicotinoidelor, folosite la culturile de plante şi cereale, sunt interzise începând de duminică, 1 decembrie, în toată Uniunea Europeană, întrucât sunt nocive pentru populaţia de albine, relatează agenţia EFE.
Cele trei pesticide sunt clotianidin şi imidacloprid, fabricate de societatea germană Bayer, şi tiametoxam, produs de compania elveţiană Syngenta.
Compania elveţiană a apelat la justiţia europeană în încercarea de a anula decizia Comisiei Euopene din luna mai, bazată pe concluziile unui studiu elaborat de Autoritatea Europeană pentru Siguranţă Alimentară (EFSA), în care se avertizează asupra numeroaselor riscuri pe care aceste produse le au pentru viaţa albinelor.
Interdicţia, ce va fi reexaminată în cel mult doi ani, face parte dintr-o strategie amplă prin care Comisia de la Bruxelles încearcă să frâneze scăderea numărului de albine în Europa.
Organizaţia ecologistă Greenpeace consideră că măsura este un ‘bun prim pas’, dar critică, în acelaşi timp, caracterul ei limitat şi deficienţele care împiedică o protecţie deplină a populaţiei de albine. Greenpeace mai semnalează şi faptul că interdicţia nu priveşte şi alte produse dăunătoare albinelor şi nu acoperă toate întrebuinţările respectivelor pesticide.
SURSA: Agerpres