A izbucnit scandalul la Evaluarea Națională 2021: Elevii de etnie maghiară sunt discriminați pozitiv

elevi

Fostul premier, Sorin Grindeanu, este de părere că elevii de origine maghiară sunt discriminați pozitiv. Acest lucru s-ar întâmpla chiar în aceste zile, când în România au loc examenele pentru Evaluarea Națikonală. "Nu este corect", a explodat Grindeanu, într-o postare pe pagina sa de socializare.

Sorin Grindeanu susține că elevii de etnie maghiară sunt discriminați pozitiv la Evaluarea Națională.

„O prevedere din Legea Educației Naționale din 2011, apoi un ordin de ministru dat de Anisie în 2016, încep astăzi să-și producă efectele: discriminarea în cazul evaluării naționale – pozitivă, e drept! – a elevilor de etnie maghiară”, a scris fostul premier pe pagina sa de socializare.

El a venit și cu detalii în acest sens. În plus, acesta i-a cerut ministrului Educației să corecteze urgent situația existentă.

„Dintre toate minoritățile, fie că vorbim de germani, sârbi, slovaci, italieni etc, singurii care au optat – pe baza prevederii din Legea Educației Naționale și a ordinului de ministrul dat de Guvernul Cioloș (de secretarul de stat Monica Anisie) – pentru a avea nu doar programă și manuale separate pentru limba română, dar și examene, inclusiv evaluarea națională, pe baza acestei programe, au fost etnicii maghiari.

Așa s-a ajuns ca în 2021, copiii de etnie maghiară care susțin astăzi evaluarea națională, să fie singurii care au subiecte separate la limba română, corectate de profesorii lor. Ceea ce nu este corect față de restul elevilor cu care concurează pe aceleași locuri la liceele din țară.

Iar o discriminare, chiar și pozitivă, trebuie corectată, domnule ministru Campeanu!”, a scris Grindeanu.

În aceste zile se desfășoară Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a (EN VIII 2021). Acesta va aveav loc în perioada 22 iunie – 4 iulie 2021. Un număr de 131.177 de absolvenți ai clasei a VIII-a, dintre care 12.006 în municipiul București, sunt înscriși pentru susținerea examenului, conform situației centralizate de către Ministerul Educației.

Examenul începe marți, 22 iunie, cu proba scrisă la Limba și literatura română. Joi, 24 iunie, se va desfășura proba la Matematică. Proba la Limba și literatura maternă va avea loc vineri, 25 iunie.

Primele rezultate vor fi afișate marți, 29 iunie, până la ora 14:00 (în centrele de examen).

Contestațiile pot fi depuse în zilele de 29 iunie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și 30 iunie (în intervalul orar 8:00 – 12:00).

Sursă foto: Dreamstime