Alertă în Constanța. Un incendiu puternic a izbucnit la o Biserică din cartierul Tomis Plus. Potrivit ultimelor informații, focul ar fi izbucnit duminică dimineață, iar în aceste momente pompierii se luptă pentru a stinge flăcările.
ISU Constanța precizează că incendiul s-a produs la biserica „Sf. Ecaterina” din Constanța, cartierul Tomis Plus, lângă un bloc de locuințe. Focul se manifestă extrem de violent, fumul este unul dens, ia flacăra deschisă.
De asemenea, sursa citată precizează că au fost scoase din interiorul bisericii 11 butelii.
O femeie de 45 de ani a fost transportată la spital
În ceea ce privește persoanele care se aflau în biserică, ISU Constanța precizează că o singură femeie, în vârstă de 45 ani de ani a fost transportată la Spitalul Județean Constanța. Aceasta avea arsuri de gradul 1 pe antebraț. De cealaltă parte, restul persoanelor prezente în biserică s-au autoevacuat la timp, fără a exista probleme grave.
„Toate persoanele din blocul alăturat s-au autoevacuat. Din informațiile primite de la preotul bisericii in interiorul lăcașului nu mai sunt persoane.”, au declarat reprezentanții ISU Constanța. La momentul actual, nicio altă persoană nu se mai află în biserica din Constanța, mai arată sursa citată.
Amintim că în noaptea de joi spre vineri un alt incendiu a izbucnit la o biserică din județul Iași. Pompieri s-au luptat ore în șir cu flăcările, iar cauza incendiului ar fi reprezentat-o câteva lumânări aprinse uitate în interior. Din fericire nu au existat victime, iar anchetatorii încă încearcă să stabilească cum s-a petrecu totul.
Incendii pe bandă rulantă în România
Un alt incendiu a avut loc în cursul săptămânii în județul Dâmbovița. O gospodărie din comuna Comișani a luat foc în cursul zilei de joi. Conform informațiilor făcute publice, flăcările au cuprins acoperișul casei, dar și o anexă.
Totodată, realitateadedambovitanet scrie că în anexă a fost găsit, carbonizat, trupul unei persoane. De asemenea, o altă persoană a suferit un atac de panică și a fost transportată de urgență la spital pentru îngrijiri medicale, arată sursa citată.
Focul a fost atât de puternic încât a fost nevoie de intervenția mai multor autospeciale. Mai exact, pentru stingerea incendiului au intervenit pompierii Detașamentului Târgoviște, care au acționat cu 3 autospeciale de intervenție și o ambulanță SMURD.