How to Web 2012 aduce în Bucureşti peste 40 de speakeri, mai mult de 30 dintre aceștia fiind din afara granițelor României. Vorbitorii vor dezbate teme precum dezvoltarea de produse și afaceri web, noutățile în tehnologie și impactul acestora asupra utilizatorilor și dezvoltatorilor, tendințele web-ului global și impactul acestora asupra piețelor locale precum și problemele specifice dezvoltării de produse pentru piața globală de către companiile din Europa de Est.
Printre cei mai importanți vorbitori de anul acesta se numără Phil Libin – CEO-ul companiei americane Evernote, una dintre cele mai importante companii de mobile din lume, Torsten Reil – co-fondator și CEO al Natural Motion, companie dezvoltatoare a unei tehnologii inovative de creare a animațiilor pe calculator, producătoare a trei jocuri ajunse consecutiv pe locul 1 în AppStore și Leonard Brody – președinte al Clarity Digital, renumit antreprenor și câștigător al două premii Emmy pentru inovație.
În timp ce scena principală a conferinței – Grow Stage – va dezbate probleme specifice companiilor producătoare de produse web, scena a doua este destinată în acest an prezentărilor și dezbaterilor dedicate companiilor la început de drum. Ignite Stage va găzdui prezentări ale unora dintre cele mai bune startupuri din Europa Centrală și de Est, prezentări a 12 acceleratoare de afaceri de talie mondială, precum și dezbateri despre finanțarea afacerilor la nivel de angel investment sau VC investment.
Pe lista startupurilor finaliste se află echipe din 7 țări din regiune, acestea având de asemenea oporunitatea de a câștiga premii cash în valoare totală de 20.000 USD, premii puse la dispozitie de compania IXIA România, partener principal al evenimentului.
Ediția din acest an a conferinței How to Web va fi transmisă live pe internet, prin intermediul platformei și infrastructurii puse la dispoziție de către Hostway și Vodafone România, parteneri ai evenimentului. Transmisiunile live de pe cele două scene vor fi disponibile pe site-ul conferinței.
How to Web este un eveniment dezvoltat în parteneriat cu IXIA România, Vodafone România și X3 și face parte din agenda Bucharest Tech Feast – festival ce reunește importante evenimente dedicate antreprenoriatului, inovației și tehnologiei, în perioada 5-11 noiembrie.