A mai rămas foarte puțin până la minivacanța de 1 Mai și de Paște pe care toți românii o așteaptă. Cei ce nu s-au gândit din timp să-și rezerve o cameră acum întâmpină probleme.
1 Mai înseamnă deschiderea sezonuluni estival, așa că majoritatea românilor pleacă la mare în minivacanța de Paște. Cele mai aglomerate stațiuni sunt, ca în fiecare an, Mamaia și Vama Veche, unde procentul de ocupare este de aproape 100%.
Studiul agenției Litoralulromanesc.ro arată că după Vama Veche, următorul loc de pe litoral pe care îl aleg turiștii este Eforie Nord.
În această minivacanță mai mult de 80 de hoteluri vor fi deschise pe litoral. Anul acesta vor veni la mare cu 25% mai mulți turiști decât anul trecut. O mare parte din ei sunt români care lucrează în străinătate și care s-au întors pentru a petrece sărbătorile pascale acasă. Anul trecut sejurul mediu era de doar două zile.
„Anul trecut, acei clienți care n-au mai putut ajunge la mare de Paște nu au rămas acasă și au plecat fie prin țară, la pensiuni, fie în străinătate, și așa se explică acea scădere de 1 Mai, pentru că cei mai mulți români aleg, la începutul sezonului, să meargă undeva în vacanță fie de Paște, fie de 1 Mai și alocă un singur buget pentru asta. Anul acesta, însă, când cele două minivacante – Paștele și 1 Mai – sunt despărțite de doar câteva zile, vin pe litoral cu cel puțin 25% mai multi turisti decât de 1 Mai anul trecut, potrivit evoluției rezervărilor”, a declarat Ionuț Nedea, CEO Litoralulromanesc.ro.
Cei mai mulți turiști vin la mare în perioada 26-29 aprilie, adică de vineri până luni. Restul fie ajung după Paște, în intervalul 29 aprilie – 2 mai, fie rămân din 26 aprilie până pe 2 mai.
În această perioadă din an pe litoralul Mării Negre vin foarte mulți turiști și din Marea Britanie, Spania, Italia sau Israel.
Majoritatea vacanțelor pentru această perioadă se vând în luna aprilie, însă rezervările au început din ianuarie.