Iuri Solomin a fost actor de teatru și de film, director artistic al Teatrului Maly, din 1988 până la moartea sa, precum și regizor și profesor.

A jucat în peste 50 de roluri în teatru și în peste 60 de filme

În cariera sa, care s-a întins pe mai bine de 40 de ani, a jucat în peste 50 de roluri la Teatrul Maly și în peste 60 de filme și seriale de televiziune. De asemenea, a fost ministru al Culturii în Rusia între anii 1990- 1992, scrie Moscow Times.

A devenit cunoscut în anii 80 pentru rolul din serialul „TASS Is Authorized to Declare…”.

Cunoscut din filmul Dersu Uzala, co-scris și regizat de marele cineast Akira Kurosawa

Începând cu 1961, a predat la Școala Superioară de Teatru Shchepkin și a fost profesor la departamentul de actorie. Din 1988 a lucrat ca director artistic al Teatrului Maly. Solomin a jucat în aproximativ 60 de filme și seriale TV.

Iuri Solomin, actor
SURSA FOTO: Sergei Kiselev / Moskva News Agency

De asemenea, a avut roluri memorabile în „Melodiile unei nopți albe” (1976) și „Un miracol obișnuit” (1978). Cel mai important rol este, cu siguranță, cel din filmul „Dersu Uzala” (1975), un film sovietico-nipon co-scris și regizat de marele cineast Akira Kurosawa.

Acesta a fost singurul film realizat de Kurosawa într-o altă limbă decât japoneza, filmat pe peliculă de 70 mm.

”Dersu Urzala” este povestea prietenei dintre un explorator rus trimis în Siberia și un vânător indigen (interpretat de Solomin). Producția regizată de Kurosawa a câștigat în anul 1976 Oscarul pentru cel mai bun film străin, dar și o serie de alte premii.

Distins cu Premiul de Stat al Federației Ruse și Ordinul Academiei de Arte din Japonia

De-a lungul carierei sale, Solomin a primit câteva zeci de premii de stat, inclusiv Premiul de Stat al Federației Ruse.

De asemenea, a fost distins cu premiul ”Artistul Poporului” din Kârgâzstan (1996) și Ordinul Academiei de Arte din Japonia „pentru contribuția adusă culturii mondiale”.

În noiembrie a suferit un accident vascular

Iuri Solomin a suferit un accident vascular cerebral în noiembrie 2023 și a fost internat până pe 9 ianuarie.

Artistul va fi înmormântat în cimitirul Troiekurovski alături de soția sa, Olga, care a murit în 2019.

Mesaj de condoleanțe transmis de Vladimir Putin

Președintele rus Vladimir Putin a transmis condoleanțe familiei și prietenilor regretatului actor Iuri Solomin.

„Moartea lui Iuri Solomin este o pierdere grea și ireparabilă pentru cultura noastră, pentru întreaga Rusie. A fost un actor mare, un adevărat creator și păstrător al tradițiilor legendare ale teatrului clasic rusesc.

Devotamentul total al lui Iuri Solomin față de profesia aleasă, demnitatea și integritatea lui i-au adus cea mai mare recunoaștere și dragostea întregii țări. Iuri Solomin nu mai este printre noi, dar minunatele sale creații artistice și amintirile legate de acest om minunat și talentat vor dăinui”, se spune în mesajul postat pe site-ul Kremlinului.