Doliu în lumea filmului. Actorul american Ron Thompson, cunoscut pentru rolurile de filme antologice precum „Baretta” și „American Pop” a murit, zilele trecute, la vârsta de 83 de ani. Prietenul său, profesorul Rel Dowdell de la Universitatea Hampton, a anunțat decesul, fără a preciza cauza morții. Se știa însă că era bolnav de mai multă vreme.
Ron Thompson a interpretat rolul lui Shanty Mulligan în piesa câștigătoare a premiului Pulitzer „No Place to Be Somebody” a scriitorului Charles Gordone.
De asemenea, a câștigat premiul Los Angeles Drama Critics Circle pentru rolul din piesa „Does a Tiger Wear a Necktie?”.
Ron Thompson a jucat alături de Robert Duvall în serialul TV „Armstrong Circle Theatre”
În 1975 a jucat alături de Robert Duvall în serialul TV „Armstrong Circle Theatre”. În același timp, a început o carieră în muzică și a imprimat un album care s-a bucurat de succes, informează Deadline.
În următorii doi ani, a mai lansat două discuri, dar niciunul nu a ajuns în topurile din SUA.
În ’72, s-a alăturat distribuției remake-ul american ”The Time of Your Life”.
În următorii 25 de ani, Thompson a jucat în numeroase seriale de televiziune.
A fost un actor foarte versatil și talentat care putea aborda toate genurile
„Ron Thompson a fost un actor foarte versatil și talentat care putea aborda toate genurile.
A fost un tip simpatic, un spirit puternic, foarte respectat de mulți oameni din industria filmului și a televiziunii”, a spus Dowdell, director de studii cinematografice la Universitatea Hampton.
Regizorul Joe Black a declarat pentru The Hollywood Reporter că l-a găsit mort pe Thompson în apartamentul său din Van Nuys. Cei doi au lucrat împreună la opt filme, inclusiv la producțiile „Hate Horses” (2017), „Chicks, Man” (2018) și „Suffrage” (2023). Black îl vizita de câteva ori pe săptămână pentru a-l ajuta.
„Pentru un bărbat de vârsta lui, era atât de plin de viață, avea o prezență puternică”, a spus Black.
În 1969, Ron Thompson a creat pe Broadway rolul lui Shanty Mulligan în” No Place to Be Somebody”, produs de Joseph Papp, cu Ron O’Neal, apoi a făcut un turneu prin țară.
Într-un articol pentru ”The New York Times”, Mel Gussow scria Thompson a fost „strălucitor”, în rolul lui Tom, care „vorbește ca un negru și cântă la tobe, încercând cu disperare să fie negru”.
Singurul actor alb care merită să fie inclus în Black Theatre History
Robert Hooks, co-fondatorul companiei Negro Ensemble care l-a cunoscut pe Thompson, a declarat că s-a simțit obligat să meargă în culise pentru a-l întâlni, după ce a văzut pentru prima dată „No Place to Be Somebody”.
„Poate părea ciudat, dar Ronnie Thompson este singurul actor alb pe care l-am cunoscut care merită să fie inclus în Black Theatre History”, a scris Hooks pe Facebook.
„N-am cunoscut niciodată un actor alb care să nu se teamă să meargă în acele locuri care dezvăluie iluziile din febra junglei albe și o transformă în patos sfâșietor și artă”, a continuat el.
A fost inspirat de Marlon Brando
Născut pe 31 ianuarie 1941, în Louisville, Kentucky, Ron Thompson s-a mutat cu familia la Miami în anul 1945. A vrut să devină actor după ce l-a văzut pe Marlon Brando în „On the Waterfront”. A făcut figurație în „The Bellboy” de Jerry Lewis ( 1960), s-a mutat la New York când avea 19 ani și a apărut în serrialul „Armstrong Circle Theatre” de la CBS în 1962.
Thompson a revenit pe micul ercan în 1975-1976, ca polițist sub acoperire, in rolul Nopke, din serialul polițist ABC „Baretta”, cu Robert Blake. De asemenea, a jucat în seriale cunoscute precum „Mannix”, „Ironside”, „Amy Prentiss”, „Străzile din San Francisco”, „Bronk”, „The Waltons” și „Cagney & Lacey”.
Thompson a avut o relație cu regretata actriță Diane Sommerfield (Days of Our Lives, The Black Godfather).