Președintele clubului Everton s-a stins din viață la vârsta de 78 de ani
Bill Kenwright, președintele lui Everton din ultimii 19 ani, a murit la vârsta de 78 de ani. Kenwright a fost diagnosticat cu cancer în 2015, iar recent a fost internat la terapie intensivă în urma unor complicații survenite în timpul unei intervenții chirurgicale pentru îndepărtarea unei tumori din ficat.
Everton declara în această lună acesta se întorsese acasă și că se aștepta la o recuperare „îndelungată, dar completă”. Clubul a anunțat însă marți că Kenwright a murit, transmite The Guardian.
„Clubul de fotbal Everton este în doliu în urma decesului președintelui Bill Kenwright, care a trecut în neființă noaptea trecută, la vârsta de 78 de ani, înconjurat de familie și de cei dragi”, se arată într-un comunicat. Clubul a precizat că a pierdut „un președinte, un lider, un prieten și o sursă de inspirație”.
Bill Kenwright a fost un cunoscut impresar de teatru înainte de a ajunge la Everton
Kenwright a fost un actor și muzician din Liverpool care a devenit unul dintre cei mai de succes impresari de teatru din Marea Britanie. El a produs musicaluri precum „Blood Brothers” și „Joseph and the Amazing Technicolour Dreamcoat”.
Fan al lui Everton din copilărie, s-a alăturat consiliului de administrație al clubului în 1989. El a condus consorțiul care a cumpărat clubul de la fostul proprietar Peter Johnson 10 ani mai târziu. Kenwright a devenit președinte al Everton în 2004, dar perioada în care a fost la conducere nu a fost un succes. Clubul a trecut prin cea mai lungă „secetă de trofee” din istoria sa și mai multe proiecte legate de stadion au eșuat în timpul mandatului său.
În 2016, după o căutare îndelungată de noi investiții, Kenwright a vândut majoritatea acțiunilor sale lui Farhad Moshiri, care i-a permis să rămână președinte. Moshiri a rezolvat problema stadionului lui Everton, cu o arenă impresionantă în construcție pe malul apei din Liverpool, dar a trecut printr-o perioadă tumultoasă pe terenul de joc și în afara lui.
Kenwright nu a mai asistat la un meci pe Goodison Park din 3 ianuarie, pe fondul protestelor față de declinul lui Everton sub conducerea lui Moshiri și a consiliului său.
Everton a declarat că Kenwright a fost cel mai longeviv președinte din ultimul secol și a „condus clubul într-o perioadă de schimbări fără precedent în fotbalul englez”.
O veste extrem de tristă pentru Everton și pentru orașul Liverpool
Consiliul municipal din Liverpool a transmis într-o declarație că decesul lui Kenwright este „o veste extrem de tristă”.
„Bill Kenwright a fost o adevărată forță scoțiană și un susținător pasionat al orașului nostru. Ce viață! Ce moștenire! În artă și în sport. Gândurile noastre sunt alături de toți cei de la Everton FC și de familia lui Bill”, a transmis consiliul municipal din Liverpool.
De asemenea, Dan Meis, arhitectul noului stadion Everton, s-a declarat foarte întristat de această veste.
„Oricare ar fi părerile tale despre om, el a iubit profund clubul, iar Bramley Moore (n.r. Stadionul Everton) nu ar fi existat niciodată fără el, punct. El a luptat pentru amplasament, pentru design și pentru angajarea unui arhitect american. Sper că în timp acest lucru va fi apreciat”, a spus Meis.