A murit cel mai bun bucătar. Toată lumea l-a divinizat. Drum lin, maestre!

doliu

SURSA FOTO: Dreamstime

Doliu fără margini în rândul experților gastronomici și al pofticioșilor! Bucătarul fenomen al secolului trecut s-a stins din viață. A murit ieri noapte. Dumnezeu să-l ierte.

Doliu în Franța! Celebrul bucătar Michel Guérard s-a stins din viață

Doliu în Franța! Celebrul bucătar Michel Guérard, deţinător a trei stele Michelin (1977), a murit! S-a stins din viață în noaptea de duminică spre luni, la onorabila vârstă de 91 de ani. A decedat la reşedinţa sa din nord-vestul Franţei.

„Michel Guérard a murit la domiciliul său peste noapte”, a declarat pentru agenția de presă AFP Florence Pelizzari, secretara sa şi Philippe Brethes, primarul din Eugénie-les-Bains, o comună din Landes, unde se afla celebrul său restaurant.

A fost primul bucătar francez care a apărut pe coperta revistei Time

Michel Guérard a fost primul bucătar francez care a apărut pe coperta revistei americane Time. A fost considerat de unii critici culinari drept unul dintre cei mai talentaţi bucătari ai secolului XX (20). În anii 70, el a revoluţionat gastronomia, fiind unul dintre bucătarii ce au introdus conceptul de „nouvelle cuisine”. El a inventat un nou meniu savuros pentru „o bucătărie pentru slăbire”, prin care se adresa gurmanzilor care voiau să-și mențină silueta.

În trecut, a fost nevoit să-şi abandoneze studiile. Își dorea să devină medic, dar Dumnezeu a avut alte planuri pentru el. A fost ucenic într-o patiserie de lângă Paris. La doar 25 de ani, Michel Guerard şi-a exersat talentul culinar la Crillon, un hotel parizian de lux, apoi la Lido, fost cabaret din Paris. În anul 1965 a cumpărat un mic bistro nord-african în Asnieres, la nord-vest de Paris. Chiar dacă a avut un început dificil, a reușit să aducă tot Parisul în localul său, denumit „Pot-au-feu”. 12 ani mai târziu, celebrul ghid gastronomic francez Michelin i-a acordat trei stele.

Doliu în Italia! Roberto Linguanotto, „părintele tiramisului”, a murit

Luna trecută, Italia l-a pierdut pe Roberto Linguanotto, „părintele tiramisului”. Cel care a scris istorie în lumea cofetarilor a decedat la onorabila vârstă de 81 de ani. Nefericitul anunț a fost făcut de către Mario Conte, primarul orașului Treviso.

„Ne era dor de Roberto Linguanotto, patiser de la Trevigiano, “părintele” Tiramisului cunoscut în toată lumea în rețeta sa originală de la Restaurant Le Beccherie, preparat folosind mascarpone proaspăt. Ambasadorul Made in Italy, dar mai presus de toate Made in Treviso, și-a transmis pasiunea și experiența cu entuziasm admirabil. Ne părăsește un mare trevigiano”, a scris, duminică, Mario Conte, primarul orașului Treviso, pe Facebook.

Roberto Linguanotto a cunoscut gustul dulce al celebrității la sfârșitul anilor 60, când a inventat „versiunea modernă” de tiramisu. Era la începutul carierei sale. Lucra într-un restaurant din centrul orașului Treviso, „Beccherie”. Inițial, s-a gândit să creeze „o variantă modernă” a clasicului zabaglione.

Desertul său a devenit atât de popular încât a fost creată o „Cupă Mondială Tiramisu”, care organizează campionate mondiale de pregătire a desertului italian. Organizatorul competiției gastronimice, Francesco Redi, i-a adus un ultim omagiu.