Continuă tragedia de la Crevedia
Tragedia de la Crevedia nu s-a încheiat. Încă un rănit a murit. Este vorba despre unul dintre civilii răniți în prima explozie de la Crevedia. El a murit marți dimineață. Nepalez de origine, era angajat al stației GPL. Deși avea arsuri grave pe circa 90 la sută din suprafața corpului, el nu a putut fi transferat în străinătate.
Bărbatul avea puțin peste 30 de ani. Este a cincea victimă a tragediei. Luni dimineață, un bărbat care suferise arsuri pe 95% din suprafața corpului în urma exploziei de la stația GPL din Crevedia a încetat din viață la Spitalul Floreasca. Două persoane, soți și soție, au murit la locul incidentului, iar apoi încă un rănit internat la Spitalul Floreasca a decedat din cauza arsurilor pe 99% din corp. În spitale mai sunt 14 pacienți dintre răniții după exploziile de la Crevedia – șase sunt la Spitalul Floreasca, doi la Bagdasar Arseni, cinci la Spitalul de Arsuri și unul la Spitalul Universitar. 27 pacienți au fost externați. 12 au fost duși în străinătate, patru dintre ei fiind intubați.
Și luni a murit un pacient
Un alt pacient rănit în urma exploziilor care au avut loc la Crevedia a murit, luni dimineaţă, la Spitalul de Urgenţă Floreasca, informează Ministerul Sănătăţii. Aceasta este cea de-a patra persoană care a decedat după exploziile de la Crevedia.
„În cursul acestei dimineţi, a decedat la Spitalul Floreasca un pacient aflat în stare foarte gravă încă de la începutul internării, cu arsuri pe 95% din suprafaţa corporală”, precizează sursa citată.
Firma Flagas, deţinătoarea staţiei GPL, îşi exprimă disponibilitatea ”de a suporta costurile ocazionate cu aducerea imobilelor afectate la starea lor iniţială în cel mai scurt timp.”
Primăria Crevedia a publicat, duminică după amiază, pe Facebook, un document cu antetul societăţii FLAGAS – deţinătoarea staţiei GPL la care, în urmă cu o săptămână, s-au produs exploziile.
FLAGAS îşi exprimă disponibilitatea de a suporta reparaţiile la imobilele afectate de explozii. Documentul, care nu conţine semnături olografe şi nici ştampilă, este asumat de către doi administratori ai FLAGAS. Unul dintre aceştia este Ionuţ Doldurea, fiul primarului din Caracal, recent suspendat din PSD.
În „comunicarea”semnată de către Ionuţ Doldurea, administrator, dar şi de un al doilea administrator, Cosmin Stîngă, cei doi „apelează la disponibilitatea” primarului din Crevedia, Florin Petre, pentru stabilirea unui „dialog”. Astfel, reprezentanţii FLAGAS cer edilului să informeze victimele tragediei cu privire la disponibilitatea societăţii „de a sprijini comunitatea şi de a suporta daunele materiale suferite”.