Co-cofondatorul retailerului vestimentar Gap, Donald G. Fisher, a murit la vârsta de 81 de ani, după o lungă luptă cu cancerul.
Donald Fisher şi soţia sa Doris au deschis primul magazin Gap în 1969, în San Francisco, iar numele a fost inspirat de expresia „The Generation Gap”, expresie care sugerează diferenţele dintre generaţii.
Fost investitor imobiliar, fără nicio experienţă în retail, Fisher a declarat în acel moment că, cel mai probabil, reţeaua Gap va ajunge la cel mult zece magazine. Între timp, a ajuns să fie cea mai mare din Statele Unite şi din lume. Gap deţine 3.100 de magazin în SUA, Marea Britanie, Canada, Franţa, Japonia şi Irlanda. În plus, reţeaua companiei se întinde prin francize în Europa de Sud-Est, Asia, America Latină şi Orientul Mijlociu. Gap Inc. mai operează şi magazinele sub brandurile Banana Republic, Old Navy, Piperlime şi Athleta.
CEO şi preşedinte, din 1976 până în 2004
Compania Gap a fost listată la Bursă în 1976, iar Fisher a ocupat poziţia de CEO până în 1995, apoi pe cea de Preşedinte până în 2004. În ultimii 5 ani acesta a fost Preşedinte de onoare al companiei.
În acest moment, compania este condusă de fiul său, Bob Fisher, şi de soţia sa, Doris.
Gap este prezent şi pe piaţa din România prin intermediul companiei greceşti Marinopoulos. Aceasta operează două magazine, în cadrul centrelor comerciale Băneasa Shopping City şi Plaza România, primul fiind deschis în luna aprilie a acestui an.
SURSA: WSJ