Doliu în PSD! Fostul primar al comunei Vișina s-a stins din viață
Doliu pe scena politică din România! Constantin Stănescu (PSD), fostul primar al comunei Vișina, județul Olt, a murit. A decedat sâmbătă, 28 octombrie 2023, la onorabila vârstă de 85 de ani. Înmormântarea sa va avea loc luni, 30 octombrie 2023.
Constantin Stănescu a condus comuna Vișina între anii 2004-2016, trei mandate la rând și era tatăl lui Paul Stănescu. Nefericitul anunț a fost făcut de către Primăria Comunei Vișina.
„Primăria Comunei Vișina, anunță trecerea în neființă a celui care ca condus destinele localități, 3 mandate, Constantin Stănescu.
Cuvintele sunt prea sărace pentru a transmite regretul pe care îl simțim. De astăzi, comunitatea noastră este mai săracă pentru că a pierdut un om cu caracter. In aceste momente tragice pentru familie adresăm sincere condoleanțe și îi asigurăm de întreaga noastră compasiune. Ne rugăm pentru întărirea sufletească a familiei și pentru odihna sufletului răposatului!
Dumnezeu să vă odihneasca în pace Domnule Primar Constantin Stănescu! Regrete eterne! Înmormântare va avea loc Luni 30 Octombrie 2023” este mesajul postat, sâmbătă, pe pagina oficială de Facebook a Primăriei Comunei Vișina.
Doliu în PSD! George Daniel Iancu s-a stins din viață
La începutul lui octombrie 2023, PSD a mai pierdut un membru important. Este vorba despre George Daniel Iancu, primarul comunei Valea Mare, județul Olt. A murit din cauza unor probleme de sănătate. Avea doar 45 de ani. Vestea devastatoare a venit în cursul serii de 2 octombrie 2023.
Defunctul se afla la al doilea mandat în fruntea Primăriei Valea Mare. El câștigase alegerile locale în anul 2016 din partea PSD. A murit la Spitalul Județean de Urgență Slatina, unde era internat.
„În astfel de momente cuvintele sunt prea sărace. Stau de ceva timp și tot nu îmi vine să cred. Astăzi, ne-a părăsit fulgerător un prieten, un coleg, un fiu, un tată… Un lider. Ai plecat mult prea devreme George Daniel Iancu! Dumnezeu să te aibă în paza sa, Dani! Condoleanțe și putere familiei să treacă peste greaua încercare!” este unul dintre primele mesaje de condoleanțe postate pe rețelele sociale.
Rețelele sociale au fost asaltate de mesaje
O altă postare, dintr-un grup privat, a adunat zeci de mesaje de condoleanțe:
„Condoleanțe! Acum este cel mai important moment sa demonstram ca suntem o familie!”.
„Dumnezeu să-l ierte și Dumnezeu să-l odihnească în pace! Păcat, era un om bun, bine crescut și respectuos! Familiei multă putere să treacă peste acest necaz!”
„Suntem profund întristați de dispariția cutremurătoare a prietenului nostru și primarul comunei Valea Mare, Dani Iancu. La doar 45 de ani, Dumnezeu a decis că are alte planuri cu el. Este o pierdere pe care n-o putem exprima în cuvinte, atât pentru comunitate, cât mai ales pentru cei dragi! În aceste momente dificile, transmitem sincere condoleanțe și gânduri de sprijin către familia sa. Dumnezeu să aducă alinare și multă putere celor care îl plâng! Dumnezeu să-l odihnească!”