Doliu în fotbal! Cornelia Ionescu a murit
Tristețe în fotbalul românesc! Cornelia Ionescu a murit! Este vorba despre doctorul emblematic al Naționalei României de Fotbal Feminin. A părăsit această lume chiar în ziua de Paști.
Respectata doctoriță și-a dedicat viața fotbalului peste 30 de ani, servind cu devotament echipa națională a României. Vestea tristă a plecării ei a fost adusă la cunoștința publicului prin intermediul paginii de Facebook a echipei Naționale de Fotbal Feminin a României. A fost o prezență constantă pentru jucătoarele din loturile naționale, oferindu-și expertiza și sprijinul de care avea nevoie în fiecare etapă a carierei lor.
„Naționala Feminină a aflat cu tristețe de trecerea în neființă a doamnei doctor Cornelia Ionescu! Toată viața și-a petrecut-o în compania sportivilor și, de mai bine de 30 ani, a avut grijă de loturile naționale feminine, de la senioare la junioare, dedicându-și cariera bunăstării jucătoarelor noastre!
Dumnezeu să o odihnească! Sincere condoleanțe familiei și apropiaților!”
Îi va fi simțită lipsa
„Doamna doctor Cornelia Ionescu a fost mulți ani medicul echipelor naționale de fotbal ale României… A avut mare grijă de noi de parcă eram copiii ei. N-aveai cum să n-o iubești ! Un om minunat, blând, un om special. Din păcate, de azi nu mai este printre noi…Somn lin doamna doctor și vă mulțumim pentru tot !”, a scris o fată pe rețelele sociale.
„Ne-a părăsit doamna doctor! (…) O plâng deopotrivă puștoaice de 15 ani și jucătoare retrase de multă vreme din activitate. A documentat fiecare acțiune a Naționalei alături de care a fost până recent și a deținut o colecție impresionantă de fotografii. Discutasem încă din octombrie 2023 de un interviu, însă programul încărcat și problemele de sănătate au făcut să nu se întâmple. Cuvintele n-au cum să facă dreptate și să cuprindă esența doamnei doctor, ea va rămâne în sufletele tuturor celor care au cunoscut-o și a căror viață a atins. Rămas bun!”, a scris altcineva.
„Un om minunat a plecat dintre noi! Doamna Doctor Cornelia Ionescu s-a stins din viață, lăsând un gol imens în sufletul nostru, al tuturor celor care am cunoscut-o. A fost ani de zile medicul Echipelor Naționale de fotbal feminin ale României, un adevărat părinte pentru generații de sportive, un om de o generozitate rară… Sufletul nostru, al fiecăruia, plânge în aceste momente, dar cu siguranță nu te vom uita niciodată Doamna Doctor! Drum lin spre cele veșnice!”, au scris alți oameni.
S-a dedicat fotbalului din anul 1993
Doamna Dr. Cornelia Ionescu a relatat că, după o perioadă în care s-a dedicat handbalului, s-a implicat în fotbal în martie 1993 și a rămas activă în acest domeniu până în 2016.
A menționat că în primii ani de activitate în fotbal exista o bază de selecție extinsă, iar sportivele erau foarte bine pregătite, ceea ce a dus la rezultate remarcabile, inclusiv clasări pe podium la turnee internaționale și meciuri competitive cu echipe precum Suedia, Rusia și Germania. De-a lungul timpului, echipa a participat la numeroase turnee internaționale în țări precum Germania și Italia, obținând chiar și trei victorii consecutive.
Desi a simțit unele emoții de pe marginea terenului, în special datorită contactului fizic dur, a admirat curajul și abilitățile tehnice ale jucătoarelor. A primit aprecieri și felicitări din partea federației pentru performanțele echipei și a considerat acele turnee printre cele mai frumoase experiențe din cariera sa.
„După o pauză luată de la handbal, am venit la fotbal în martie 1993 și sunt aici și acum. Deci de 23 de ani (n.r.În 2016). În primii ani, era o bază de selecție foarte mare și am avut sportive extraordinar de bine pregătite. La toate turneele la care am fost, eram pe podium. Reușeam să jucăm de la egal la egal cu Suedia, Rusia, Germania. Echipa era invitată la turnee în Germania, în Italia, am câștigat de trei ori la rând turneele.
Am avut satisfacții extraordinare. După aceea s-au înființat și loturile naționale de junioare, care au reușit să aibă rezultate bune în 2012, când s-au calificat la Campionatul European. A fost o performanță foarte bună. Iar aceste junioare astăzi sunt printre senioarele de la care așteptăm să ne aducă satisfacția calificării istorice la Campionatul European. În 1993 am fost la un turneu în Varna, unde naționala României a bătut Suedia, Bulgaria, Norvegia.
Am fost atât de fericită și încântată că am adus noroc acestui lot. Trebuia să câștigăm turneul, dar am picat din nou cu echipa Bulgariei, în finală, iar acolo am pierdut cu un gol diferență. A fost o tragedie, am plâns cu toții, mă rog… acel gol ne-a despărțit de primul loc pe care consideram că îl meritam. Dar, pentru mine, a fost o satisfacție extraordinară, a fost un miracol cât de bine au jucat fetele.
Vedeam pentru prima oară fete practicând un sport pe care îl vedeam și eu mai mult bărbătesc. Dar le-am văzut în ghete, cu aparători, pornite pe gazon. Erau puternice, cu musculatură foarte dezvoltată și, când le-am văzut cum se luptă, cum intră fără teamă în adversar, pur și simplu am început să le admir. Eu aveam emoții pe bancă, era un contact dur, totuși. Dar erau puternice, tehnice. Pe măsură ce mai băteam o echipă, ne suna federația și ne felicita. Primeam și seara felicitări. A fost printre cele mai frumoase turnee”, a povestit ea în anul 2016.