Lumea muzicii populare din România trăiește astăzi o pierdere dureroasă. Mariana Edulescu, o solistă renumită din Constanța, a murit, la vârsta de 67 de ani. Aceasta a fost o prezență constantă și îndrăgită pe scena muzicală, fiind cunoscută pentru cântecele sale de pahar și romanțele care au cucerit inimile multor iubitori ai muzicii populare din sud-estul țării.
În urmă cu aproape patru decenii, artista a ales Constanța ca loc de rezidență și a devenit o adevărată emblemă a regiunii.
Mariana Edulescu, cariera unei artiste remarcabile
Mariana Edulescu s-a născut pe 15 aprilie 1957, în comuna Reghiu, județul Vrancea, unde și-a petrecut primii ani din viață.
Crescută într-o familie modestă, cu o soră și un frate, viața nu a fost ușoară pentru Mariana. După o copilărie marcată de dificultăți, artista a găsit refugiul în muzică, având primul contact cu scena în cadrul serbărilor școlare, unde a fost încurajată de învățătoarea sa.
Primind primul ecou pozitiv al publicului, tânăra Mariana și-a continuat pasiunea pentru cântat, lucru care avea să o ghideze pe drumul muzical profesional.
Întâlnirea cu scena mare
Mariana Edulescu și-a început cariera muzicală în cadrul Ansamblului „Doina Vrancei”, alături de care a cântat la nunți și botezuri, dar și pe scenele mari ale țării.
De la Focșani, ajunge în Târgu-Jiu, la Ansamblul „Doina Gorjului”, unde își perfecționează talentul, având alături de ea un nume important al muzicii populare din acea perioadă, Ion Ghițulescu.
În 1978-1979, Mariana Edulescu se stabilește la Constanța, unde devine rapid o prezență apreciată și iubită de publicul dobrogean.
Cântecul care a marcat-o pe Mariana Edulescu
Numele Marianei Edulescu a devenit sinonim cu melodiile de suflet, care vorbeau despre viața, dragostea și dorurile sale.
Una dintre cele mai iubite piese ale sale este „În gara de la Focșani”, un cântec emoționant, lansat pe albumul „Am visat aseară dorul” din 1998.
Melodia povestește despre întâlnirea cu bărbatul care avea să-i devină partener de viață, iar „dorul” pentru cei dragi – fiica și nepotul său stabiliți în Londra – a fost un sentiment constant pe care artista l-a transpus în cântec.
Sentimentele exprimante prin muzică
„Toate cântecele îmi sunt dragi, pentru că ele reprezintă stările sufletești din viața mea, atunci când am râs sau am plâns, așa cum, de altfel, orice om are un destin, o poveste, dar nu toată lumea le transpune în cântec, facem asta doar noi, artiștii”, a spus Mariana Edulescu despre melodiile sale.
Muzica populară pe care o interpreta spunea povești din viața sa și reflecta trăirile adânci ale unui suflet plin de emotivitate.
„Soarele în viața mea a apărut când m-am îndrăgostit de cântecul Mariei Lătărețu”, spunea artista cu drag despre influențele sale muzicale.
Mesaje de condoleanțe din partea celor care o iubeau
După aflarea veștii tragice despre moartea Marianei Edulescu, fanii și colegii săi din lumea artistică au transmis mesaje de condoleanțe pe rețelele sociale.
Pe pagina oficială a artistei, fanii au scris:
„Odihnă veșnică Mariana Edulescu, nu te vom uita niciodată!”, a scris cineva.
„Dumnezeu să o odihnească în pace, îmi pare tare rău că s-a stins din viață, așa este viața, cu toții vom muri!
Am cunoscut-o pe dânsa în cadrul unui festival care a avut loc în localitatea Nisipari din județul Constanța, un suflet blând, emana bunătate în jurul său și cu ocazia aceasta îi mulțumesc pentru jurizarea pe care mi-a făcut-o și de sfaturile date de dânsa!
Bunul Dumnezeu să odihnească în liniște și pace!”, a scris altcineva.
Mulți au amintit de momentele speciale petrecute alături de ea, inclusiv la festivalurile de muzică, unde talentul său a fost mereu apreciat.