Dumitru Sechelariu a fost operat, marţea trecută, la Spitalul Floreasca din Capitală, unde fusese internat din 2 februarie, ca urmare a unor probleme la coloana vertebrală. La scurt timp după intervenţia suferită, Sechelariu a intrat în comă, dar a fost resuscitat, însă starea sa a rămas în continuare gravă. Acesta respira cu ajutorul aparatelor, situaţia lui fiind instabilă şi din cauza bolilor cronice de care suferea. Fostul primar al Bacăului Dumitru Sechelariu a fost adus la Spitalul Floreasca în 2 februarie, de la Iaşi, unde se afla internat din 31 ianuarie, cu afecţiuni la coloana vertebrală, fiind în imposibilitatea de a se deplasa, potrivit unor surse medicale.
Potrivit Realitatea TV, fumatul excesiv i-a fost fatal omului de fotbal, apropiaţii spunând că acesta obişnuia să fumeze câte 5 pachete în fiecare zi. Familia a încercat să îl ducă la Viena, pentru a avea parte de cea mai bună asitenţă medicală, însă medicii austrieci au refuzat iniţial un eventual transfer din cauza stării precare de sănătate. În cele din urmă, în cursul acestei săptămâni, omul de afaceri a fost transportat în Capitala Austriei, iar medicii de acolo, după un set de analize făcute înainte de o nouă intervenţie, au decis că aceasta nu se mai justifică, în condiţiile în care rezultatele au fost unele foarte proaste. Practic, specialiştii austrieci i-au transmis familiei lui Sechelariu că lupta este deja pierdută, iar în cursul acestei dimineţi acesta a refuzat să se mai împotrivească destinului tragic. Mai multe detalii pe realitatea.net
A MURIT DUMITRU SECHELARIU fostul primar al Bacăului
16 februarie 2013, 10:41
Ultima modificare în 16 februarie 2013, 12:41
Dumitru Sechelariu, fost primar al municipiului Bacău şi preşedinte al echipei de fotbal FCM Bacău, a murit, astăzi dimineaţă, la Viena, anunță postul TV Realitatea.
Etichete:
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Dănilă (BNR): ”Nevoia de lichiditate din sistemul bancar românesc este posibil să crească”
- Comoara din abator – plastic de origine organică din lipide
- Olli Rehn: Economia zonei euro se va redresa lent
- UPDATE Statul român a căzut la pace cu Rompetrol. Kazahii vor prelua o parte din acţiuni
- Achim Irimescu: „Tragedia” în privinţa achiziţionării terenurilor agricole de către străini deja s-a petrecut
- După problemele întâmpinate de Boeing, Airbus renunță la bateriile litiu-ion pentru A350
- Turkish Airlines introduce zboruri de la Constanța către Istanbul începând cu aprilie 2013
- Mercedes CLA ajunge la clienți în aprilie. Preț minim fără TVA, 24.200 euro
- Secretar de stat: ”Avem nevoie de bani pentru a reduce importurile agricole”
- Fuziunea de 11 miliarde de dolari care a ”născut” cea mai mare companie aeriană din lume