Cutremur la Moscova! Un activist anti-război din Rusia a murit în închisoare după ce a declarat că a fost supus unor rele tratamente. Mai avea o singură zi până să fie eliberat. Avocatul activistului a dezvăluit totul.
Un activist anti-război din Rusia a murit într-un centru de detenție din orașul Rostov pe Don (sud), unde susținea că este maltratat, a declarat avocatul său.
A murit într-un mod suspect
Irina Gak, avocata lui Anatoli Berezikov, în vârstă de 40 de ani, a declarat într-o înregistrare video postată pe Facebook că trupul neînsuflețit al clientului său, care urma să fie eliberat joi, a fost dus miercuri la morgă, relatează Reuters.
Videoclipul, care a fost filmat miercuri, o arată pe Gak stând în fața centrului de detenție în care fusese reținut Berezikov, în timp ce o ambulanță care, potrivit acesteia, se afla acolo pentru a-i prelua cadavrul, intra cu mașina.
Reuters nu a putut să verifice în mod independent relatarea ei.
Gak nu a putut fi contactată imediat prin telefon. Centrul de detenție a declarat pentru Reuters că nu va oferi nicio informație despre activistul anti-război.
Ar fi fost maltratat în închisoare
În înregistrarea video, Gak a declarat că Berezikov s-a plâns de bătăi și de șocuri electrice și i-a spus că se temea pentru viața sa.
OVD-Info, un grup de monitorizare a drepturilor omului, a citat un oficial neidentificat din centrul de detenție care i-a spus că Berezikov s-a sinucis în celula sa.
Potrivit lui Gak, Anatoli Berezikov a fost arestat după ce a afișat în oraș pliante în care făcea publicitate unui proiect al guvernului ucrainean numit „Vreau să trăiesc”, care ajută soldații ruși să se predea voluntar.
Rostov-pe-Don este capitala unei regiuni care se învecinează cu estul Ucrainei, controlat de Rusia.
Potrivit OVD-Info, aproape 20.000 de persoane au fost reținute pentru că au protestat împotriva războiului Rusiei în Ucraina de când aceasta a invadat Ucraina la 24 februarie anul trecut, în ceea ce a numit „operațiune militară specială”, iar împotriva a peste 580 de persoane au fost deschise dosare penale.
Rusia își mărește armata
Camera Inferioară a Parlamentului de la Moscova a votat recent o lege care permite Ministerului Apărării al Rusiei să încheie contracte cu infractori pentru a-i putea trimite pe câmpul de luptă din Ucraina.
Potrivit agenției de presă Reuters, modificările legislative aprobate de Duma de Stat a Rusiei permit încheierea unor contracte pentru înrolarea cetățenilor ruși suspectaţi de infracţiuni, ale căror dosare sunt deja în instanţă, şi a condamnaţilor care nu și-au început încă executarea pedepsei, fiind excluşi oamenii vinovaţi de infracţiuni sexuale, trădare, terorism sau extremism.
Astfel, rușii înrolaţi vor scăpa de răspunderea penală la sfârşitul contractului și ar putea fi decoraţi pentru bravură în luptă.