A murit fostul secretar al Apărării din SUA. A fost unul dintre principalii arhitecți ai invaziei Irakului
Donald Rumsfeld a fost principalul artizan al războiului din Irak, până în momentul în care preşedintele George W. Bush l-a înlocuit, după trei ani şi jumătate de lupte care au măcinat SUA, conform informațiilor transmise de bbc.com
Donald Henry Rumsfeld, cunoscut mai ales ca Donald Rumsfeld, s-a născut în anul 1932, în Evanston, Illinois și a fost secretarul al Apărării în Statele Unite în administrația Președintelui Gerald Ford (1975 – 1977) și în administrația Președintelui George W. Bush (2001 – 2006).
Donald Rumsfeld este deținătorul unui record
În data data de 8 noiembrie 2006, acesta și-a prezentat demisia din funcția de secretar al Apărării. Potrivit sursei menționate, Rumsfeld este deținătorul unui record, fiind simultan cel mai tânăr și, respectiv, cel mai în vârstă responsabil al Apărării Statelor Unite. Cu excepția lui Robert McNamara, nici un alt politician nu a stat atât de mult în această funcție, scrie BBC.
De asemenea, acesta a servit în numeroase poziții în timpul președintelui Richard Nixon. A fost și un reprezentativ în Camera Deputaților a Statelor Unite, respectiv ambasador al țării la NATO.
Amintim că Donald Rumsefeld a fost absolvent al Universității Princeton (1954). Între anii 1954 și 1957, Donald Rumsfeld a fost aviator în Marina SUA, după care a devenit un rezervist. A servit în numeroase comisii, comitete și consilii federale.