Doliu în Rusia! Ghenadi Lopirev s-a stins din viață

Ghenadi Lopirev, generalul rus care a supravegheat construirea palatului președintelui Rusiei, Vladimir Putin, la Marea Neagră și care știa toate secretele sale, a murit subit în închisoare la onorabila vârstă de 69 de ani. El trebuia să fie eliberat condiționat, dar a fost diagnosticat cu leucemie pe data de 14 august 2023 și a murit subit două zile mai târziu, însă unul dintre supraveghetorii închisorii a zis că Ghenadi Lopyrev a decedat din cauze naturale.

„Nu a existat nicio crimă”, a zis Viktor Boborîkin de la Comisia de Monitorizare Publică a Rusiei.

În 2017, Ghenadi Lopyrev a fost închis în colonia închisorii IK-3 din Ryazan pentru zece ani pentru că a luat mită în schimbul unor contracte de construcție profitabile.  Anterior, el fusese locotenent-general în Serviciul Federal de Protecție, unitatea militară controlată de Administrația Prezidențială. În calitate de comandant al Serviciului Federal de Protecție în Caucazul de Nord, unul dintre principalele sale îndatoriri a fost să supravegheze construcția și securitatea palatului lui Vladimir Putin de la Gelendzhik, lângă Soci, pe coasta rusă a Mării Negre.

Ghenadi Lopirev
SURSA FOTO: Wikimedia

Doliu în Rusia! Natalia Bochkareva a fost găsită moartă în propriul apartament

Vă amintim că, luna trecută, Natalia Bochkareva, fiica fostului guvernator al regiunii Penza, Vasilii Bochkarev (un apropiat de-al lui Vladimir Putin), a fost găsită moartă în apartamentul ei din Moscova. Aceasta a decedat la doar 44 de ani.

Portarul unei clădiri din cartierul Presnensky (Moscova), îngrijorat că Natalia Bochkareva nu deschidea ușa, a chemat serviciile de urgență. La scurt timp, forțele de ordin au găsit-o pe femeie moartă.

Potrivit agenției de presă RIA Novosti, cauza decesului ei a fost o problemă cardiacă, moartea ei nefiind violentă. Se pare că ea consumase alcool în exces. Ancheta continuă pentru a clarifica detalii și circumstanțele în care s-a petrecut incidentul respectiv.

Natalia Bochkareva s-a născut în Penza și a absolvit școala nr. 24 și Facultatea de Drept a Universității de Stat din Penza. Ulterior, s-a mutat în Moscova. În 2011, la doar 32 de ani, a fost inclusă în lista „copiilor de aur ai Rusiei”.

Natalia Bochkareva
Sursă: Instagram