Ghenadi Lopirev, generalul rus care ar fi fost ucis la comanda lui Putin
Ghenadi Lopirev este un general rus care și-a „servit” țara în cadrul serviciilor secrete. El a primit acuzații de corupţie și a fost condamnat în 2017. Din acel an el a început ispășirea celor peste nouă ani de închisoare în cadrul Coloniei Penitenciare nr. 3, în regiunea Reazan.
Generalul Lopirev a murit în închisoare, potrivit CNN, motivul vehiculat în presa rusă fiind acela că ar fi deținut informații importante cu privire la construirea unei reşedinţe de lux, la Marea Neagră. Reședința ar aparține preşedintelui rus Vladimir Putin.
Generalul s-ar fi îmbolnăvit brusc și a murit pe 16 august
Potrivit informațiilor oferite de RIA Novosti, generalul Lopirev „s-a îmbolnăvit brusc” după care ar fi fost trimis la un spital local. Acesta a fost și locul în care a decedat, pe data de 16 august.
Agenţia de presă rusă Tass anunță că Lopirev a fost condamnat în urma unui proces de luare de mită. Dosarul se referea la o sumă de aproximativ şapte milioane de ruble (circa 74.000 de dolari). Totodată, generalul a primit și o a doua condamnare pentru deţinere ilegală de pistoale şi muniţie, însă aceasta ar fi fost anulată în apel.
Lopirev s-a declarat nevinovat în cadrul procesului
Avocatul generalului, Ruslan Zahalujni, declara jurnaliștilor publicaţiei ruse RBC că justiţia l-a găsit vinovat pentru „fraudă financiară legată de semnarea unor contracte de reparare a unor comunicaţii tehnice”. Aceste contracte ar fi fost încheiate pentru reşedinţa de vară a lui Putin, Bocearov Rucei, de la Soci.
Moartea lui Lopirev, poreclit și „paznicul secretelor” lui Vladimir Putin, este catalogată drept suspectă inclusiv de către Institutul de Studierea Războiului (ISW) cu sediul la Washington. ISW a făcut o scurtă informare pe acest subiect, în care amintește despre așa-numitul Palat al lui Putin.
„Surse interne susţin că Lopirev era ‘paznicul secretelor’ construirii reşedinţei de la Gelendjik, la Marea Neagră, a preşedintelui (rus Vladimir) Putin, supranumită adesea ‘Palatul lui Putin’”, informează ISW.
Se pare că reședința în cauză este un adevărat bunker secret despre care se cunosc destul de puține informații.
Vă invităm să umăriți un scurt videoclip despre „reședința de vară” a lui Vladimir Putin: