Omul de afaceri a fost găsit decedat în casă de către soția sa, Iosefina Mihaela Puzdrea. Tot ea a fost cea care a anunțat autoritățile.

Milionarul Dumitru Puzdrea a fost găsit mort în casă

Potrivit surselor din serviciile de intervenție, citate de G4 Media, fostul deputat în vârstă de 80 de ani prezenta „urme de sânge la nivelul capului și excoriații la nivelul brațului stâng”.

Secția Omoruri a poliției a preluat cazul.

Dumitru Puzdrea s-a născut pe data de 17 octombrie 1942, în comuna Turburea, județul Gorj. Acesta a fost deputat de Neamț din partea Partidului România Mare (PRM), iar ulterior a Partidului Național Liberal (PNL) între 2000 și 2008.

În anii 2000, s-a aflat în centrul unui scandal privind construirea unui complex comercial în apropiere de Casa Presei Libere din București, pe un teren al Primăriei.

A murit și milionarul Marius Ivan

Un alt milionar al României, Marius Ivan, fondatorul companiilor Dufa și Henkel, și-a găsit sfârșitul, la doar 64 de ani. Nimic nu anunța ceea ce avea să se petreacă.

Omul de afaceri craiovean încerca să își facă o fotografie la Cota 1.400 de la Sinaia.

Potrivit Fanatik, Marius Ivan a murit, sâmbăta, după ce a alunecat și a căzut într-o râpă de 50 de metri în timp ce realiza fotografia. Acum, familia acestuia se pregătește de înmormântare, care va avea loc joi, 29 iunie 2023.

Originar din Craiova, milionarul, absolvent al Facultății de Științe Economice, a fost om extrem de serios în afaceri dar, în același timp și foarte discret cu persoana sa. Dincolo de Dufa și Henkel, Marius Ivan era un nume greu și în domeniul imobiliarelor.

A avut tangențe și cu sportul. A practicat mulți ani baschetul, la Universitatea Craiova, echipă pe care, în anii ’90, a și finanțat-o. Marius Ivan era poreclit ”Gigantul”, având în vedere că înălțimea sa sărea de 2 metri.

”Am fost selecționat, de câteva ori, și în lotul național, dar în perioada în care am jucat eu România n-a avut rezultate spectaculoase“, spunea milionarul într-un interviu acordat Business Magazin în urmă cu mulți ani.

Și-a început afacerile în România imediat după Revoluție, importând produse de larg consum din Germania. Mai apoi, acesta a reușit să creeze branduri precum Dufa și Henkel Bautechnik România.