Doliu în sport! S-a stins din viață ciclistul Tijl De Decker

Doliu în sport! Ciclistul belgian Tijl De Decker a decedat la vârsta de numai 22 de ani în timpul unui accident violent survenit în timpul antrenamentelor. Acesta s-a petrecut în cursul zilei de vineri, 25 august.

Belgianul avea deja, la numai 22 de ani, o carieră bogată, fiind câştigătorul cursei Paris-Roubaix la tineret în primăvară.

Echipa sportivului, Lotto-Dstny, a anunțat că este foarte afectată de această veste cruntă, transmițând un mesaj de condoleanțe prin care și-a exprimat doliul.

„Cu mare tristeţe, anunţăm decesul lui Tijl De Decker, ca urmare a accidentului său la antrenamentul de miercuri”, a scris echipa pe contul de socializare X (Twitter).

Accidentul violent al lui Tijl De Decker

Accidentul care a provocat moartea ciclistului a avut loc miercuri, potrivit comunicatului de presă emis de echipa sportivului.

„Echipa are sufletul sfâşiat în urma acestei tragedii şi îşi îndreaptă toate gândurile sale către familie şi apropiaţii lui Tijl în această perioadă incredibil de dificilă”, se arată în comunicatul citat de Agerpres.

Se pare că Decker, în timpul ultimului său antrenament, s-a izbit violent de partea din spate a unei maşini. Deși a fost transportat rapid la spitalul din Lierre din Anvers, nu a supraviețuit tratamentelor. Tratamentele au constat într-o intervenție chirurgicală. Aceasta a fost urmată de un transfer către spitalul universitar din Anvers. Ajuns aici, sportivului i-a fost indusă coma artificială.

În ciuda celor mai bune eforturi ale personalului de la spital, Tijl nu a putut supraviețui și „în această dimineață a pierdut lupta”, a declarat echipa sa, potrivit apnews.com.

Formația sa a anunțat că vineri, în cadrul etapei a 3-a a Turului Renewi, cicliștii vor afișa o banderolă neagră ca un gest de omagiu adus colegului lor decedat.

Echipa sportivului îi oferă un omagiu

„Suntem devastați de pierderea ciclistului nostru”, a declarat directorul general al echipei, Stéphane Heulot. Acesta a amintit evoluția sportivului din acest ultim an de carieră.

„Tijl a arătat o mare evoluție în acest an și am crezut în marja lui de creștere. Trecerea la echipa profesionistă a fost o alegere logică. Din păcate, el nu va deveni niciodată profesionist și ne vom aminti mereu de el ca un tânăr ciclist talentat și o persoană caldă și prietenoasă în afara bicicletei”, a amintit Heulot.