Doliu în lumea fotbalului! Un fost fundaș central din România a murit la vârsta de 90 de ani. Ar fi împlinit 91 de ani în luna iulie. Iată despre cine este vorba.
A murit Iosif Lereter, unul din marii eroi dintr-o Generație de Aur a Bătrânei Doamne
Doliu în lumea fotbalului! Iosif Lereter, o legendă a echipelor UTA și Poli Timișoara, s-a stins din viață la vârsta de 90 de ani. Fostul fundaș central ar fi împlinit 91 de ani în luna iulie.
Lereter rămâne o figură legendă pentru UTA. A fost considerat cel mai valoros jucător al echipei „Bătrânei Doamne” în anul 1970. În acea perioadă, echipa arădeană a reușit să elimine Feyenoord în primul tur al Cupei Campionilor Europeni, obținând un remiză 1-1 în deplasare și un rezultat de 0-0 pe teren propriu. Este de menționat că Feyenoord era campioana en-titre a competiției la acea vreme.
„Mergi cu bine, Iosif Lereter! Bătrâna Doamnă îți mulțumeşte. Ne luăm rămas-bun de la unul din marii Căpitani ai UTA-ei, unul din marii eroi dintr-o Generație de Aur a Bătrânei Doamne: azi-noapte s-a stins Iosif Lereter, lider al vestiarului roş-alb în anii ultimelor două titluri”, a transmis UTA pe pagina de Facebook a clubului.
Cine a fost Iosif Lereter?
„Loli”, așa cum îl numeau colegii săi de echipă, s-a născut la Oțelu Roșu pe 23 iulie 1933 se mai menționează în postare. În această localitate și-a început cariera în fotbal. Ulterior a devenit o figură notabilă la Politehnica Timișoara, contribuind la câștigarea Cupei României. La vârsta de 36 de ani, a sosit la UTA. Iar în ciuda vârstei sale, a avut o prestație remarcabilă acolo.
„În jurul lui au clădit Coco Dumitrescu şi Ioan Reinhardt acea echipă formidabilă care, pe lângă cele două titluri, a făcut furori cu «Momentul Feyenoord» din 1970 sau cu «Primăvara Europeană» de doi ani mai târziu. A jucat un meci pentru naționala României, iar în 1971 a devenit primul fotbalist român cu 300 de meciuri pe prima scenă”, a mai precizat UTA.
Maestru Emerit al Sportului, Iosif Lereter a fost un element esențial al echipei Aradului până în 1972, când s-a retras sub aplauzele întregului stadion. După retragere, a îndeplinit roluri de antrenor la Constructorul Timișoara și UMT, a activat ca președinte la Poli și a lucrat simultan ca inginer în orașul de pe Bega. În 1991, s-a stabilit în Germania.
De-a lungul timpului, Lereter a revenit în repetate rânduri la Arad, fiind întâmpinat cu bucurie de familia UTA, mai precizează sursa citată.
„Mergi cu bine, Iosif Lereter! Bătrâna Doamnă îți mulțumeşte pentru tot ce i-ai oferit şi va privi mereu spre locul tău din Panteonul colorat în roşu şi alb”, a conchis UTA.
S-a stins și Adrian Sălăgeanu
Aceasta nu este singura pierdere suferită recent de lumea sportului din România. Clubul Sportiv Dinamo București a transmis o veste tristă la finalul săptămânii. În comunicatul de presă emis, se anunța decesul fostului rugbist Adrian Sălăgeanu, survenit joi, 25 ianuarie. La momentul trecerii sale în neființă, Adrian Sălăgeanu avea vârsta de 56 de ani. Mai multe puteți afla aici.