Jeannie Epper, probabil cea mai mare cascadoare de la Hollywood, a murit la 83 de ani
Jeannie Epper, o dublură revoluționară care a realizat cascadorii pentru nume celebre din cinematografie, a murit. Ea a făcut cascadorii pentru multe dintre cele mai importante actrițe din filmele de acțiune ale anilor ’70 și ’80. Pe listă se numără inclusiv pentru Lynda Carter din „Wonder Woman”.
Jeannie Epper a încetat din viață la vârsta de 83 de ani.
Epper a încetat din viață din cauze naturale duminică, la locuința sa din Simi Valley, California. Informația a fost dezvăluită pentru The Associated Press purtătorul de cuvânt al familiei, Amanda Micheli.
Jeannie Epper a fost considerată una dintre cele mai mari figuri din domeniul său. Entertainment Weekly a numit-o în 2007 „cea mai mare cascadoare care a trăit vreodată” .
Jeannie Epper provenea dintr-o familie de cascadori
Ea provenea dintr-o familie de cascadori care îi includea pe ambii săi părinți, John și Frances Epper. Cariera ei de 70 de ani în cascadorie și coordonare de cascadorii a început la vârsta de 9 ani.
„Este tot ce știu cu adevărat, în afară de a fi mamă sau bunică”, a declarat Epper într-un documentar din 2004, „Double Dare”, regizat de Micheli.
Frații ei, Tony, Margo, Gary, Andy și Stephanie, toți au lucrat, de asemenea, în domeniul cascadoriilor. Potrivit The Hollywood Reporter, Steven Spielberg i-a numit pe acești membri ai familiei „The Flying Wallendas of Film”. Copiii ei, Eurlyne, Richard și Kurtis, precum și nepotul ei Christopher, au continuat tradiția și au urmat-o în domeniul cascadoriilor.
Un alt actor de legendă a murit
O altă veste tristă a îndoliat lumea filmului. În urmă cu zi s-a aflat că actorul și producătorul american Zack Norman a murit. El era cunoscut pentru aparițiile sale în filme precum ”Romancing The Stone” și ”Cadillac Man”. A jucat și în seriale celebre precum ”Baywatch”. Acesta a încetat din viață pe 28 aprilie din cauze naturale. Avea 83 de ani.
Vestea a fost confirmată de ginerele său, Jeff Briller, pentru Deadline.
Născut pe 27 mai 1940 în Cincinnati, Zack Norman și-a început cariera pe scenele unor teatre de comedie în a doua jumătate a anilor 1960 și a lucrat la Cluburile Playboy, Flamingo și Copacabana alături de trupa Temptations.
De asemenea, și-a făcut debutul pe micul ecran în 1969, prezentând spectacole de stand-up comedy la The Tonight Show cu Johnny Carson. Vezi aici mai multe detalii.