Doliu în lumea filmului. Actorul american Chris Gauthier, care a jucat în sitcomuri de succes precum „Once Upon a Time”, „Eureka”, a murit zilele trecute. Gauthier avea 48 de ani.
Reprezentanții actorului Chris Gauthier au confirmat vestea pentru CNN.
„Putem confirma că prietenul, Chris Gauthier, s-a stins din viață, pe 23 februarie, la vârsta de 48 de ani, după o scurtă suferință. Acest actor atât de iubit fost alături de noi, atât pe platourile de filmare, cât și în viața de zi cu zi”, se arată într-o declarație a TriStar Appearances/Event Horizon Talent.
„Moartea lui nu este o pierdere doar pentru fanii săi, ci și pentru noi, cei care am avut norocul să-l cunoaștem, să trăim alături de el cele mai frumoase momente”, se mai spune în declarație.
Vestea nu mi se pare reală. O lume fără tine este un loc mult mai întunecat
Agentul său, Chad Colvin, a postat următorul mesaj pe Facebook: „Vestea nu mi se pare reală. Cum e posibil? O lume fără tine este un loc mult mai întunecat”.
„Mi-aș fi dorit să fi petrecut mai mult timp împreună și să înțelegi diferența pe care ai făcut-o, nu doar în viața mea, ci și a celor pe care i-ai cunoscut. Această lume este acum mai săracă și mai rece fără tine.”
Actorul Chris Gauthier, de origine britanică, a fost deplâns și de unul dintre partenerii săi de film din serialul „Once Upon a Time”, Raphael Sbarge.
„A fost un om cu un caracter desăvârșit, generos și un mare talent. A fost un om căruia îi păsa de ceilalți, iubea arta și era mereu amabil cu toți cei pe care i-a întâlnit”, a continuat Sbarge.
A jucat în serialele „A Series of Unfortunate Events” și „Joe Pickett”
Printre aparițiile lui Chris Gauthier se numără cele din serialele de televiziune „A Series of Unfortunate Events” și „Joe Pickett”, precum și din filme produse de Hallmark, inclusiv „Domnul Crăciun vine în oraș.”
Doliu în SUA! Un alt mare actor s-a stins din viață
S-a stins o legendă a filmului. Actorul american Don Murray, nominalizat la Oscar pentru rolul din „Stația de autobuz”, în care a jucat alături de Marilyn Monroe, a murit la 94 de ani. Fiul său, Christopher, a confirmat decesul pentru presa americană.
Într-un remake din 2017 al serialului „Twin Peaks”, el a jucat rolul lui Bushnell Mullins, directorul executiv al Lucky 7 Insurance. Murray a jucat și în franciza „Planet of the Apes”, „Conquest of the Planet of the Apes”.
În cronica filmului „Bus Stop”, regizat în 1956 de Joshua Logan, New York Times scria: „Cu un nou actor minunat, pe nume Don Murray, care joacă un băiat stupid și încăpățânat și cu aglomerația de blonde superbe și cam naive, domnul Logan a făcut alegerea perfectă. Filmul îi datorează mult domnului Murray. Jocul său copilăros și romantic care explodează în jurul unei blândețe juvenile, creează o forță puternică care trebuie înfrânată de domnișoara Monroe”.
În 1957, Murray a apărut în „A Hatful of Rain”, o adaptare a piesei lui Michael V. Gazzo despre Polo Pop, regizată de Fred Zinnemann. El a interpretat rolul unui veteran al Războiului Coreean care face o pasiune pentru soția prietenului său. În 1961, Murray a jucat și în melodrama „The Hoodlum Priest”, bazată pe povestea adevărată a unui preot care oficia slujbe pentru bandele dintr-un cartier.
Printre multele western-uri în care a apărut se numără „The Plainsman”, din 1966, unde l-a interpretat pe Wild Bill Hickok. Murray a jucat și în câteva seriale de televiziune, cel mai cunoscut fiind „The Outcast” în 1968-69.
În timpul războiului din Coreea a refuzat să se înroleze
În 1986, a avut un rol secundar în filmul lui Francis Ford Coppola „Peggy Sue Got Married”. De asemenea, a regizat și a jucat în filmul din 2001 „Elvis Is Alive” (2001). Donald Patrick Murray s-a născut la Hollywood, California și a studiat la Academia Americană de Arte Dramatice.
În timpul războiului din Coreea a refuzat să se înroleze și a luat o pauză de trei ani de la actorie pentru a ajuta orfanii și victimele de război. A câștigat 10 dolari pe lună lucrând în tabere și ajutând orfani, persoane rănite și strămutate.
„Don s-a identificat în întreaga sa carieră cinematografică cu ceea ce s-ar putea numi drame cu semnificație socială și mai ales cu „apel la rațiune”,” a scris revista Cue în 1991.