Tragedie la Jocurile Olimpice. S-a stins unul din marile nume ale sportului. A murit în prima zi la Paris

doliu

SURSA FOTO: Dreamstime

Jocurile Olimpice de la Paris din acest an au început cu o veste proastă. Un mare nume al sportului s-a stins din viață chiar în satul sportivilor din Seine-Saint-Denis. Despre cine este vorba, de fapt?

A murit Lionel Elika Fatupaito

Lionel Elika Fatupaito, antrenorul echipei olimpice de box din Samoa, a murit vineri în satul sportivilor din Seine-Saint-Denis, la vârsta de 60 de ani, în urma unui stop cardiac. Anunțul a fost făcut sâmbătă de către Parchetul din Bobigny, conform AFP.

Într-un comunicat publicat vineri pe site-ul său oficial, Federația Internațională de Box (IBA) a exprimat „cele mai sincere condoleanțe familiei, prietenilor și colegilor” celui decedat.

Conform unei surse din poliție, antrenorul se afla în cameră împreună cu un sportiv când a început să se simtă rău, în jurul orei 10:20.

Deși a fost asistat de pompieri și echipele de urgență (SAMU), antrenorul a decedat din „cauze naturale”, conform informațiilor furnizate de Parchet. Acesta a mai menționat că nu există niciun impediment medico-legal pentru înmormântarea antrenorului.

Jocurile Olimpice 2024 au început pe 26 iulie

Jocurile Olimpice s-au deschis oficial la Paris în noaptea de vineri, 26 iulie. Ele vor continua până duminică, 11 august, deși unele probe pe echipe au început pe 24 iulie, scrie cbsnews.com.

Ceremonia de deschidere din 26 iulie a avut pe râul Sena, care traversează Parisul. Ceremonia de închidere, care include o paradă a steagurilor și a sportivilor, va avea loc pe 11 august.

Ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice de vară din 2024 va avea loc duminică, 11 august, începând cu ora 14.00, ora Europei de Est, pe Stade de France. Aceasta va include, printre altele, o paradă a steagurilor, o paradă a sportivilor și ceremonii de victorie. Ceremonia de închidere de la Tokyo a durat aproximativ trei ore.

Probele de gimnastică artistică sunt programate în perioada 27 iulie – 1 august și apoi din nou în perioada 3-5 august. Evenimentele de gimnastică ritmică, un eveniment exclusiv feminin, sunt programate pentru perioada 8-10 august. Gimnastica artistică și ritmică testează abilități diferite și utilizează echipamente diferite.

Toate probele de gimnastică cu trambulină sunt programate pentru 2 august, ziua începe cu calificările feminine, urmate de finala feminină. Apoi urmează calificările masculine și finala masculină, mai târziu, pe 2 august.

Competiția a început de fapt cu două zile înainte de ceremonia de deschidere, pe 24 iulie, cu runde preliminare la tir cu arcul, fotbal, handbal și rugby. Probele de înot se vor desfășura în prima săptămână a Jocurilor, de la 27 iulie la 4 august, iar probele de atletism vor avea loc de la 1 iulie la 11 august.