Actrița americană Marcia de Rousse, care a interpretat rolul doctorului Patriciei Ludwig în serialul original HBO „True Blood”, a murit, sâmbătă, în Altadena, California, în urma unei suferințe îndelungate. Avea 70 de ani.

După rolul din ”True Blood”, ultima apariție pe ecran a lui de Rousse a fost Judith în filmul de groază ”The Disappointments Room”, din 2016, informează Variety.

Marcia de Rousse a jucat în trei episoade ale serialului ”True Blood”

Marcia de Rousse
Marcia de Rousse (stânga) în serialul „True Blood” (SURSA FOTO: bfmtv.com)

De Rousse s-a născut în Doniphan, Mo., și a absolvit Universitatea din Missouri. A fost cunoscută pentru rolul Dr. Patricia Ludwig, un medic pentru ființe supranaturale, în doar trei episoade ale serialului „True Blood”. A apărut pentru prima dată în sezonul 2, în episodul „Scratches”, iar mai târziu a lucrat la al patrulea și al șaptelea sezon al serialului difuzat de HBO.

Printre alte roluri cunoscute se numără cele din serialele TV „St. Elsewhere”, „The Fall Guy” și „Schoooled”. De Rousse a jucat în 2003 în filmul „Tiptoes”, alături de Gary Oldman, Kate Beckinsale, Patricia Arquette, Matthew McConaughey și Peter Dinklage.

Contribuțiile ei la industria divertismentului lasă o amprentă de neșters

De Rousse și-a făcut debutul în lungmetraj ca invitată în filmul „Under the Rainbow” din 1981, regizat de Steve Rash. După apariția sa în cel de-al doilea sezon al ”True Blood”, de Rousse a continuat să fie apreciată de fanii serialului, în ciuda faptului că a apărut în doar trei episoade.

”Contribuțiile ei la industria divertismentului, în special rolul memorabil din „True Blood”, au lăsat o amprentă de neșters. Ne va fi dor de ea, dar nu va fi uitată niciodată”, a scris unul dintre producătorii serialului.

”Îmi plac aceste ființe și nu mi-ar fi frică de ele”

„Un lucru care mă frapează la acest serial este că abordează multe dintre prejudecățile pe care le are această lume, care se concentrează asupra vampirilor”, declara de Rousse pentru TrueBloodNet.com.

„Arată cât de rău este să fii privit cu dispreț și ură de cei din jurul tău, indiferent că este vorba de vampirii de care am auzit din cărți sau de alte creaturi înspăimântătoare. În copilărie am crezut întotdeauna că aceste creaturi sunt reale. În mintea mea, erau reale.

Așa că, văzându-le acum în acest serial, pot spune că îmi plac aceste personaje. Îmi plac aceste ființe și nu mi-ar fi frică de ele, cu excepția, poate, a lui Eric! Cred că personajul meu, dr. Ludwig, arată o doză de umanitate a acestor personaje și cred că este frumos”, povestea actrița.

Serialul„True Blood”, ecranizarea romanelor „Vampirii Sudului

Serialul cu 81 de episoade „True Blood”, difuzat de HBO între 2008 și 2014, a fost ecranizarea seriei de unsprezece romane „Vampirii Sudului”, scrisă de Charlaine Harris, și îi avea în distribuție pe Anna Paquin (în rolul chelneriței cu puteri telepatice Sookie Stackhouse), Alexander Skarsgård, Joe Manganiello, Stephen Moyer, Sam Trammell, Ryan Kwanten și Rutina Wesley.

Acțiunea se petrece într-o lume în care vampirii trăiesc printre oameni după ce crearea unui sânge sintetic i-a oprit să mai vâneze oameni pentru a se hrăni cu sângele lor.

Serialul includea și alte nenumărate creaturi fantastice, printre care vârcolaci și vrăjitoare. Alan Ball, creatorul seriei, s-a ocupat de primele cinci sezoane dintre cele șapte ale seriei.