Actorul iranian Arash Mir-Ahmadi a murit, marți, la un spital din Teheran, la vârsta de 52 de ani. Mir-Ahmadi, care a fost și prezentator TV, a pierdut o lungă luptă pe care a dus-o în ultimii ani cu cancerul.
Actorul se afla sub tratament și făcea chimioterapie, dar a intrat în comă și medicii nu au mai putut face nimic pentru a-l salva, a declarat soția sa, Marjan Safabakhsh. Mir-Ahmadi, care a fost și un cunoscut prezentator TV de emisiuni de umor, a fost apreciat de public pentru rolurile din multe comedii realizate în Iran în ultimii ani.
Arash Mir-Ahmadi a fost și regizor și scenarist
Arash Mir-Ahmadi a absolvit Arta Spectacolului de la Universitatea din Teheran și a fost și regizor și scenarist, pe lângă cariera sa de actor, scrie presa iraniană.
Arash Mir Ahmadi a jucat în numeroase producții cinematografice iraniene, cele mai cunoscute fiind ”Yek Dastane Asheghane”, ”Mard-e Panjom”, „Mard-e Panjom„ și „Nimeh-ye penhan”.
În ultimii ani, o serie de evoluții din domeniul cinematografiei iraniene au captat atenția publicului și specialiștilor. Aceste evoluții au avut ca element comun nesupunerea civilă manifestată de regizori împotriva constrângerilor impuse de guvernul de la Teheran.
Unul dintre cele mai notabile cazuri este bătălia juridică pentru filmul „Tafrigh”, a cărui lansare în cinematografe a fost interizisă de Ministerul Culturii și Îndrumării Islamice din cauza prezenței în film a lui Taraneh Alidoosti, o actriță care s-a opus hijabului obligatoriu. Alte două cazuri au implicat interzicerea filmului „Cabareh” (Cabaret) și pedeapsa cu închisoarea pentru regizorul filmului „Frații Leilei”.
Actriță celebră arestată la un an de la amplele proteste din Iran
Celebra actriță iraniană Hanieh Tavassoli a fost arestată, zilele trecute, la împlinirea unui an de la protestele declanșate de uciderea unei tinere care nu purta corect vălul. Mahsa Amini fusese arestată acum un an pe motiv că a încălcat codul vestimentar.
„Sora mea, Hanieh Tavassoli a fost arestată în această seară, 16 septembrie 2023, în casa ei și a fost transferată într-o locație necunoscută”, a scris sora lui Tavassoli pe pagina de Instagram.
Arestarea a avut loc la câteva ore după ce Tavassoli a postat o poză cu Mahsa Amini. Până acum, autoritățile nu au făcut niciun comentariu cu privire la reținerea actriței și nici la acuzațiile care i se aduc. Tavassoli s-a numărat printre celebritățile din Iran care au criticat reprimarea protestelor și recurgerea la violență împotriva manifestanților.
Mișcarea „Femeie, viață, libertate”, un buton de resetare pentru artiștii din Iran
Unii observatori consideră că emiterea unor indicații precise pentru regizorii iranieni și cenzurarea filmelor cu actori care sfidează regulile islamice subliniază neputința guvernului în fața răspunsului hotărât al industriei cinematografice la evenimentele care au avut loc după moartea lui Mahsa Amini, anul trecut. Moartea ei a declanșat atunci un val de manifestații împotriva puterii de la Teheran, atât în Iran, cât și în
întreaga lume. Mahsa Amini a fost arestată în 2022 pe motiv că a încălcat codul vestimentar.
Incidente precum tratamentele psihiatrice impuse lui Azadeh Samadi și Afsaneh Baygan, precum și pedeapsa cu închisoarea împotriva lui Saeed Roostaei, regizorul filmului „Frații Leilei”, toate reprezintă evenimente senzaționale, care subliniază modul în care industria cinematografică din Iran a tulburat autoritățile Republicii Islamice.
Jurnalistul și criticul de film Ali Mosleh a declarat pentru IranWire că una dintre cele mai mari surprize de după mișcarea de protest „Femeie, viață, libertate” a fost reacția neașteptată a regizorilor iranieni. Mișcarea „Femeie, viață, libertate” a fost ca un buton de resetare pentru artiști, făcându-i să reconsidere interconexiunea dintre artist și oameni”, a spus Mosleh.