Doliu în România. A murit Maria Pantazi, veterană de război
În județul Neamț, Maria Pantazi rămânea singura femeie veterană de război în viață. Însă, la data de 7 martie 2024, aceasta a plecat din această lume, fiind condusă pe ultimul drum cu onoruri militare.
Maria Pantazi și-a găsit odihna veșnică în Piatra Neamț, orașul care a fost căminul ei pentru cea mai mare parte a vieții. Slujba religioasă a avut loc la Cimitirul Eternitatea din aceeași localitate, unde a fost condusă pe ultimul drum într-o ceremonie solemnă.
Viața Mariei Pantazi a fost împletită cu epoci istorice distincte, fiind martora și participantă la schimbările majore din timpul acestora. A trăit vremurile regalității, a supraviețuit celui de-Al Doilea Război Mondial, a experimentat regimul comunist și a văzut apoi instaurarea democrației în perioada postdecembristă.
„Mama mea a fost ultima femeie veteran de război din Neamţ, fiind un exemplu nu doar pentru mine şi generaţia mea. Ar trebui să inspire şi generaţia de azi, şi cele care vin. A fost un om drept, care nu s-a temut să spună adevărul întotdeauna.
Vreau să mulţumesc celor care i-au fost aproape, care i-au fost ca o familie în ultima perioadă a vieţii“, a transmis Antoaneta Istrate, fiica veteranei, citată de Mesagerul de Neamţ.
Maria Pantazi a venit pe lume în comuna Mănăstirea Caşin, județul Bacău, iar la vârsta de doar doi ani a pășit pentru prima dată în orașul Piatra Neamț, unde și-a petrecut cea mai mare parte a vieții.
La împlinirea vârstei de 100 de ani, Maria Pantazi a fost onorată și sărbătorită de membrii familiei și diverse instituții, printre care Prefectura și Complexul Muzeal Național Județean Neamț. În această ocazie specială, în deplină luciditate, ea a împărtășit cu cei prezenți experiențele și învățămintele vieții sale îndelungate.
Maria Pantazi a fost infirmieră voluntar în spitalele militare, în timpul celui De-al Doilea Război Mondial
Pe durata celui de-al Doilea Război Mondial, Maria Pantazi a servit ca infirmieră voluntar în spitalele militare, oferindu-și ajutorul acolo unde era cel mai necesar. Mai târziu, împreună cu familia, a fost nevoită să se refugieze în spatele liniilor frontului, unde au întâmpinat greutăți de neimaginat, inclusiv foametea dură din perioda 1947-1948.
Persoanele care o cunoșteau pe Maria Pantazi mărturiseau că era o femeie hotărâtă, călăuzindu-și viața cu bun simț și o atitudine pozitivă. Iată ce spunea ea despre perioada când activa ca infirmieră:
„În 1943, am fost voluntar, o vară, la spitalul din Piatra Neamţ, ca infirmieră. Era în timpul războiului şi eu ajutam doctorul care pansa şi curăţa rănile soldaţilor.
Eram la o secţie unde erau numai răniţi cu infecţii şi nu am rezistat mai mult de o lună. Apoi am plecat la un spital de campanie din Bucureşti, care venise o perioadă şi în Piatra Neamţ“, declara Maria Pantazi.
După sfârșitul războiului, a lucrat ca dactilografă, însă după ce s-a recăsătorit, a ales să își dedice timpul îngrijirii mamei sale bolnave, renunțând la slujbă.
Chiar dacă amintirea războiului o durea, veterana era ferm convinsă că cele mai dificile încercări au survenit în perioada postbelică, când seceta a lovit nemilos. Ea deplângea zilele în care părinții, cu inima strânsă, erau nevoiți să vândă aproape tot ce aveau pentru a-și asigura hrana.
„Am simţit multe în acei ani. Şi război, şi boală, şi foamete. Am prins toate epocile. Am trecut prin toate şi le-am trecut mai uşor. Cât eşti tânăr, le treci mai uşor.
Am dus toate lucrurile într-un sat lângă Tulgheş, unde era graniţa cu Ardealul (se referă la perioada refugiului – n.red.) şi când am plecat mama plângea, dar mie nici nu îmi păsa“, mărturisea Maria Pantazi.
Veterana critica societatea prezentului pentru lipsa de „respect”
În privința epocii actuale, ea remarca transformările profunde. Unele schimbări au adus îmbunătățiri palpabile, spunea ea, în timp ce altele au venit cu o decăderea lamentabilă, odată cu dispariția conceptului de „respect”.
Ea observa contrastul dintre tendința promovată în vremea comunismului, când țăranii se îndreptau către orașe în căutarea unei vieți mai bune, și realitatea recentă în care mulți oameni aleg să renunțe la agitația urbană pentru a se reîntoarce la liniștea rurală, căutând o existență mai simplă și mai pașnică.
„În 1913 mama l-a cunoscut pe Regele Mihai, care venise în Piatra Neamț și a participat la un foc de tabără. Mi-a povestit despre rege, dar despre război nu am reușit să scot prea multe de la ea. Nu-i plăcea să vorbească despre asta, cel mai probabil a fost o perioadă groaznică pentru ea, având în vedere că era foarte tânără atunci când a trecut prin această experiență.
Cu siguranță nu i-a fost ușor cu tot ce a văzut prin spital. Nu se mândrea cu asta, a spus că a fost un gest firesc să ajute cu ce putea și că nu ar fi fost normal ca băieții, tinerii, bărbații în general, să meargă pe front, iar cei care au rămas acasă să privească de pe margini. A considerat gestul ei ca fiind o normalitate”, povestea Antoaneta Istrate, fiica veteranei.
Antoaneta Istrate vorbește despre secretul longevității mamei sale
Antoaneta Istrate susține că mama sa se remarca prin cumpătare.
„Mama era foarte organizată și longevivă în toate cele. Tata a murit de mulți ani, dar au avut o căsnicie frumoasă, de 51 de ani. A fost tot timpul lângă mine și m-a sprijinit necondiționat. A fost modestă, dar era un personaj, un om cu totul deosebit care nu se încadra în tipare și vorbea deschis despre ce avea de spus.
A trăit experiențe de neimaginat, dar o pot descrie ca un om cu o încredere deplină în medici și niciodată nu s-a abătut de la vreun tratament. A fost toată viața bolnavă, dar s-a tratat.
Toată lumea o întreba și pe ea și pe mine care este secretul pentru a ajunge la vârsta de 100 de ani. Nu a fost nici un secret. Cumpătare și atât. A fost un om bun, cinstit, un om care a ajutat pe oricine a avut nevoie”, a declarat Antoaneta Istrate pentru sursa citată.
