Îndrăgitul actor a încetat din viață sâmbătă la vârsta de 54 de ani. Se pare că decesul acestuia a fost unul accidental. Era cunoscut de toată lumea pentru serialul „Friends”.
Matthew Perry, îndrăgitul actor care a jucat rolul lui Chandler Bing în „Friends”, a murit, scrie CNN. El avea 54 de ani.
Actorul Matthew Perry a murit sâmbătă la vârsta de 54 de ani
Actorul a murit după ce s-ar fi înecat accidental, sâmbătă, la locuinţa sa din Los Angeles, potrivit Los Angeles Times, care citează surse din poliţie.
Nu există suspiciuni privind un act criminal, au declarat sursele pentru LA Times.
„Suntem devastaţi de moartea dragului nostru prieten Matthew Perry. Matthew era un actor incredibil de talentat şi o parte de neşters din familia Warner Bros. Television Group”, a transmis Warner Bros. Television Group pentru CNN.
„Impactul talentului său pentru comedie a fost simţit în întreaga lume şi moştenirea sa va trăi în inimile multora. Este o zi dureroasă şi trimitem dragostea noastră familiei sale, celor dragi şi tuturor fanilor săi devotaţi”, a arătat sursa citată.
Departamentul de Poliţie din Los Angeles cercetează un caz de deces la o adresă asociată actorului, a declarat, pentru CNN, o sursă din Poliţie.
Purtătorul de cuvânt al Departamentul de Pompieri din Los Angeles , Brian Humphrey, a declarat pentru CNN că apelul la 911 a fost făcut la 4.07 p.m., pentru o salvare de urgenţă din apă. Humphrey a afirmat că nu este clar despre ce fel de apă era vorba.
Reprezentanţii lui Perry nu au răspuns solicitărilor CNN de a comenta informaţiile.
Cine a fost Matthew Perry
Născut în Williamstown, Massachusetts, şi având un tată actor şi o mamă jurnalistă, Perry s-a mutat cu ea în Ottawa, Canada, când era copil, după ce părinţii săi s-au despărţit.
Perry şi-a urma pasiunea pentru tenis şi a devenit un jucător de top în Canada. Ca şi tatăl său, tânărul Perry a fost interesat de actorie după ce s-a mutat la Los Angeles când era adolescent, pentru a locui cu acesta.
Primul rol atribuit lui Perry a fost unul mic, în drama „240-Robert”, în 1979. Ulterior, alte roluri mici i-au fost oferite în show-uri precum „Charles in Charge”, „Silver Spoons” şi „The Tracey Ullman Show”.
Primul său rol de film l-a primit când era încă în liceu, jucând alături de River Phoenix în filmul din 1988 „A Night in the Life of Jimmy Reardon”. În anul dinaintea lansării acestui film, Perry a jucat în sitcom-ul „Second Chances” (ulterior redenumit „Boys Will Be Boys”), despre un bărbat care moare şi se întoarce pe pământ pentru a-I deveni mentor versiunii mai tinere a sa, jucată de Perry.
Serialul nu a reuşit să capteze audienţa, dar Perry a continuat să obţină roluri mai însemnate în proiecte de televiziune, între care „Growing Pains”, „Who’s The Boss” şi „Beverly Hills, 90210.”
„Friends” l-a făcut celebru
Distribuirea lui în rolul amabilului şi sarcasticului Chandler din sitcom-ul „Friends”, în 1994, l-a făcut celebru.
Rolul neconvenţional i-a adus o nominalizare la premiile Primetime Emmy în 2002. El a primit alte patru nominalizări la prestigiosul premiu pentru televiziune, inclusiv pentru rolul Joe Quincy din “The West Wing”.
În „Friends,” Perry a jucat alături de Courteney Cox, Matt LeBlanc, David Schwimmer, Jennifer Aniston şi Lisa Kudrow , în comedia despre un grup unit de prieteni care trăiesc în New York.
Grupul a cunoscut un nivel de celebritate rareori întâlnit.
În afara ecranului, actorii au devenit la fel de apropiaţi ca şi personajele din serial şi sunt celebri pentru că au negociat împreună pentru a deveni unii dintre cei mai bine plătiţi actori dintr-un serial de televiziune la acea vreme.
Show-ul a sprijinit cariera lui Perry şi în curând a primit roluri pe marele ecran, în „Fools Rush In” din 1997, „Almost Heroes” din 1998 şi „The Whole Nine Yards” din 2000.
Deşi „Friends” a fost cel mai cunoscut serial al său, Perry a mai jucat în “Studio 60 on the Sunset Strip,” “Mr. Sunshine” şi “The Odd Couple”.
Matthew Perry a făcut dezvăluiri anul trecut în cartea sa de memorii
În noiembrie 2022, el şi-a publicat memoriile, intitulate „Friends, Lovers and the Big Terrible Thing: A Memoir” („Friends, iubiri şi marele lucru teribil”).
În această carte, Perry a dezvăluit că abuzul său de opioide a dus la o ruptură de colon, când avea 49 de ani. Medicii i-au dat doi la sută şanse de supravieţuire, a scris el, şi s-a aflat în comă timp de două săptămâni, după care a petrecut mai multe luni în spital.
Actorul a avut nevoie de 14 intervenţii chirurgicale pentru rezolvarea problemelor abdominale şi a recunoscut că s-a dus la reabilitate de 15 ori de-a lungul anilor, cu speranţa de a scăpa de dependenţa de droguri.
„Ceea ce mă surprinde cel mai mult este rezilienţa mea”, a declarat el pentru People anul trecut, referindu-se la carte. „Felul în care îmi pot reveni după toată această tortură şi chestie îngrozitoare. Vrând să îmi spun povestea, chiar dacă e puţin înfricoşător să îţi spui toate secretele într-o carte, nu am lăsat nimic pe dinafară. Totul este aici”.
Perry a fost sincer în ceea ce priveşte lupta sa cu dependenţa, cu care s-a confruntat chiar şi la apogeul carierei sale.
„Luam 55 de pastile de Vicodin pe zi, aveam 58 de kilograme, jucam în «Friends», urmărit de 30 de milioane de oameni – şi de asta nu mă pot uita la serial, pentru că eram îngrozitor de slab”, a afirmat Perry într-un interviu la CBC, anul trecut.
„Nu mă uitam la serial şi nu m-am uitat la serial pentru că puteam spune: băutură, opioide, băutură, cocaină”, a spus el. „Puteam să spun, de la un sezon la altul, după felul în care arătam. De asta nu vreau să mă uit, pentru că asta văd”, a adăugat el.
Perry a avut o relaţie cu managerul literar Molly Hurwitz începând din 2018 şi cuplul s-a logodit în 2020. Ei şi-au încheiat logodna în 2021, Perry declarând la acel moment: „Uneori, lucruri pur şi simplu nu funcţionează şi acesta este unul dintre ele. Îi doresc tot binele lui Molly”.
Omagii aduse de prieteni, apropiați și colegi de breaslă
Contul oficial de Instagram pentru „Friends” a postat, sâmbătă noapte, un omagiu emoţionant, scriind: „Suntem devastaţi să aflăm de moartea lui Matthew Perry. A fost un adevărat dar pentru noi toţi”.
Maggie Wheeler, care a jucat rolul iubitei (când şi când) lui Chandler în serial, a scris pe Instagram: „O mare pierdere”.
„Lumii îi va fi dor de tine, Mathew Perry”, a continuat ea. „Bucuria pe care ai adus-o pentru atât de mulţi în prea scurta ta viaţă va dăinui. Mă simt atât de binecuvântată de fiecare moment creativ pe care l-am împărtăşit”, a spus ea.
Selma Blair, care a apărut şi ea în „Friends”, l-a numit pe Perry „cel mai vechi prieten” pe Instagram. „Toţi l-am iubit pe Matthew Perry, iar eu în mod special. În fiecare zi. L-am iubit necondiţionat. Şi el pe mine. Şi sunt distrusă. Cu inima frântă. Vise frumoase, Matty”, a scris ea.
Michael Rapaport, care a jucat rolul lui Gary în patru episoade ale serialului, a scris pe X (fosta Twitter) că Perry era „întotdeauna atât de drăguţ, cool, de treabă şi talentat”. El a adăugat: „Eşti o parte a culturii americane şi vei trăi veşnic”.
Partenera lui Perry din „Odd Couple” Yvette Nicole Brown a scris pe X că familia serialului ”a suferit o mare pierdere azi. Întraga lume a entertainment-ului a făcut-o”.
Ea a mai scris că Perry ”a fost un drăguţ care merita mai multă pace în viaţa lui. La 54 de ani e prea tânăr ca să plece”.
Perry i-a lăsat în urmă pe părinţii săi.