Cântăreața și actrița Jane Birkin a murit
Cântăreața și actrița Jane Birkin a murit la vârsta de 76 de ani. Potrivit presei franceze, care citează surse apropiate artistei, aceasta s-a stins din viață în locuinţa sa din Paris duminică.
Vedeta a fost cunoscută pentru relația profesională și personală cu Serge Gainsbourg și a fost considerată o emblemă de stil la sfârșitul anilor ’60 și în anii ’70. Birken, în vârstă de 76 de ani, era renumită peste hotare pentru hitul ei din 1969, în care ea şi iubitul ei, regretatul cântăreţ şi compozitor francez Serge Gainsbourg, au cântat melodia „Je t’aime…moi non plus”.
Cântăreaţa de origine londoneză, care şi-a petrecut aproape toată cariera artistică în Franţa, se retrăsese de ceva vreme de pe scenă, după ce îşi reluase activitatea în urma unui atac vascular cerebral suferit în 2021. În martie, stafful ei anunţase anularea concertelor sale timp de două luni, iar la sfârşitul lunii mai au fost anunţate noi anulări.
Născută la Londra la 14 decembrie 1946, Jane Birkin a fost fiica unui ofiţer şi a celebrei actriţe engleze Judy Campbell, ceea ce a adus-o în contact direct cu cinematograful încă de la o vârstă fragedă.
Primele sale roluri au fost în două filme premiate la Festivalul de Film de la Cannes, „Le Knakck”, de Richard Lester, în 1965, şi, mai ales, „Blow-Up”, de Michelangelo Antonioni, în 1967, aminteşte EFE.
Jane Birkin se lupta cu leucemia
Cu această experienţă, în 1968 a decis să se mute în Franţa, unde l-a întâlnit pe cântăreţul Serge Gainsbourg, cu care a trăit o poveste de dragoste care s-a concretizat în câteva titluri senzaţionale şi scandaloase, în special duetul ”Je t’aime moi non plus”, care a marcat istoria cântecului francez.
Deşi cuplul Birkin-Gainsbourg s-a despărţit în 1980, compozitorul şi cântăreţul a scris pentru ea, trei ani mai târziu, unul dintre cele mai prestigioase albume ale sale, ”Baby alone in babylone”, pentru care a fost recompensată cu un disc de aur. A mai primit unul pentru ”Arabesque” în 2002.
Problemele sale de sănătate au obligat-o să-şi întrerupă temporar cariera în 2012 din cauza unei pericardite acute, ce-i impunea să se odihnească. În luna decembrie a anului următor, ea şi-a pierdut fiica cea mare, Kate.
În 2017, ea însăşi a povestit că a urmat un tratament pentru leucemie.