Doliu în lumea fotbalului. S-a stins din viață Ovidiu Greavu
Doliu în lumea fotbalului! Ovidiu Greavu, fost antrenor al CFR Cluj în perioada 1987-1991, s-a stins din viață. Anunțul decesului a fost făcut de către CFR Cluj. Clubul a transmis un mesaj de condoleanțe. CFR exprimă „regretul și profunda tristețe” față de trecerea în neființă a lui Ovidiu Greavu.
„Clubul CFR 1907 Cluj își exprimă regretul și profunda tristețe pentru trecerea la cele veșnice a lui Ovidiu Greavu, fostul antrenor al echipei noastre în perioada 1987-1991.
Dumnezeu să îl odihnească în pace!
Condoleanțe familiei îndurerate”, a transmis fosta campioană a României.
Un mesaj similar a fost transmis și de către Asociația Județeană de Fotbal Brașov.
„Asociația Județeană de Fotbal Brașov își exprimă adânca tristețe cauzată de dispariția Profesorului Ovidiu Greavu fost antrenor al echipelor CFR Cluj, Precizia Sacele, Metrom Brasov, membru marcant si Seful Comisiei Tehnice din cadrul Asociației. Sincere condoleanțe familiei îndoliate”, a transmis instituția.
În acest an, cu doar o lună în urmă, CFR Cluj a suferit o altă pierdere semnificativă prin decesul lui Alexandru Matei, fost conducător al echipei în timpul perioadei lui Arpad Paszkany.
CFR Cluj l-a pierdut în octombrie și pe Alexandru Matei
Luna trecută, CFR Cluj a suferit o altă pierdere semnificativă, aceea a lui Alexandru Matei, care a fost comparat cu legendarul Ferguson pentru longevitatea sa în club.
„Clubul CFR 1907 Cluj își exprimă regretul și profunda tristețe pentru trecerea la cele veșnice a celui ce ne-a fost jucător, conducător, pentru o scurtă perioadă antrenor – dar, înainte de toate, prieten -, Alexandru Matei, sau simplu: Nea Sandu”, au transmis clujenii.
În 1985, după numai trei sezoane ca jucător la CFR Cluj, Alexandru Matei a hotărât să își schimbe direcția carierei, trecând la nivelul administrativ al clubului. A preluat prima sa funcție managerială la CFR și a rămas în această poziție mulți ani.
În plus, în primele două decenii ale anilor 2000, la scurt timp după ce omul de afaceri Arpad Paszkany preluase conducerea clubului din Gruia, Alexandru Matei a îndeplinit și rolul de antrenor pentru o perioadă scurtă de timp.
Iată mesajul de condoleanțe transmis de către CFR, pe Facebook: