A murit pe loc! Rusia e în lacrimi. Oficialii ucraineni au revendicat un atentat cu mașină-capcană în care a pierit unul dintre cei mai buni aliați ai liderului de la Kremlin.
Rusia e în lacrimi. Direcția principală de informații a Ministerului Apărării din Ucraina a scris pe Telegram că „trădătorii Ucrainei și colaboratorii cu Rusia teroristă din teritoriile ocupate temporar vor fi pedepsiți! Vânătoarea continuă!”, informează Fox News.
Membrii rezistenței din Lugansk au ajutat la uciderea lui Mihail Filiponenko
Este vorba de asasinarea unui deputat, fost oficial militar din regiunea ucraineană Lugansk (Est) aflată sub ocupație rusă, Mihail Filiponenko. Acesta a murit după ce mașina sa a explodat.
Andriy Cherniak, reprezentant al Direcției de Informații Militare a Ucrainei, a declarat pentru Politico că „a fost operațiunea noastră”.
Postarea de pe Telegram susține că membrii rezistenței din teritoriul ocupat au ajutat la uciderea lui Mihail Filiponenko. Politicianul supraviețuise unui atentat cu mașină-capcană, cu doar câteva zile înainte ca Rusia să lanseze o invazie pe scară largă a Ucrainei.
Politicianul a organizat și a participat la torturarea prizonierilor de război și a civililor
Filiponenko a condus anterior trupele separatiste susținute de Moscova la Lugansk și a reprezentat grupul în centrul de monitorizare a încetării focului din regiune, înainte de începerea invaziei, anul trecut, a informat Radio Europa Liberă.
Direcția de Informații Militare a Ucrainei a susținut că Filiponenko a organizat și a participat la torturarea prizonierilor de război și a civililor, numindu-l „călău”.
Ucraina se îndreaptă spre crime țintite în urma eșecului contraofensivei din vară
Rebekah Koffler, președintele Doctrine & Strategy Consulting și fost ofițer al Agenției de Informații pentru Apărare, a declarat pentru Fox News Digital că Ucraina se îndreaptă acum spre o nouă strategie, cu „crime țintite” în urma eșecului clar al contraofensivei din această vară. „Este o formă de război folosită de armatele moderne atunci când nu sunt capabile să obțină o victorie militară clară, cu abordări convenționale”, a explicat Koffler.
„Purtată din umbră, această formă de război presupune asasinarea planificată de către un stat, adică de forțele sale speciale, a unor indivizi care aparțin taberei adverse, pentru a demoraliza și a descuraja adversarul”, a explicat ea.
Războiul se va transforma într-un conflict „înghețat”
„Deși este foarte puțin probabil ca această nouă strategie să atingă obiectivul final al Ucrainei, de a scoate armata rusă din teritoriile ocupate, în cele din urmă va aduce conflictul Rusia-Ucraina într-un nou stadiu: o fază prelungită, de intensitate scăzută, care, în cele din urmă, îl va transforma într-un conflict „înghețat”, a adăugat ea.
Moscow Times a remarcat că mulți „susținători notabili” ai invadării Ucrainei au fost atacați de forțele Kievului, de la începutul operațiunii militare, în februarie 2022, dar Ucraina nu a recunoscut niciodată implicarea directă în vreunul dintre atacuri.
Vor să-l impresioneze pe Zelenski
Pivotarea, de la o ofensivă totală împotriva Rusiei, la asasinate direcționate, a stârnit unele îngrijorări, deoarece pare să indice o abordare necontrolată, potrivit unor persoane din interior.
O sursă din serviciul ucrainean de securitate, SBU a declarat pentru The Economist că abordarea i-a făcut să se simtă destul de„incomod”, deoarece unele dintre țintele atinse sunt „persoane marginale”.
Un fost ofițer al direcției a cincea din SBU a sugerat publicației că, în mod clar, asasinatele au ca scop să-l impresioneze pe președintele Volodymyr Zelenski, glumind: „Claunii, prostituatele și glumeții sunt o constantă în jurul guvernului rus. Ucide-l pe unul dintre ei și altul va apărea imediat în locul lui”, a argumentat el.