A murit pe loc după ce a căzut dintr-o barcă în mișcare! Este o adevărată stare de şoc în Rusia, după ce Moscova a confirmat oficial tot incidentul. Un nume important din viața economică și politică a rușilor a pierit din senin.
O nouă moarte suspectă a avut loc în Rusia, în rândul elitei economico-politice. Este practic cel de-al șaptelea deces misterios de la începutul invaziei din Ucraina. Incredibil despre cine este vorba!
A murit pe loc! Stare de şoc în Rusia
Ivan Peciorin, responsabilul de dezvoltarea resurselor din zona arctică a Rusiei, a murit recent, după ce a căzut dintr-o barcă aflată în plină viteză. În vârstă de 39 de ani, este vorba despre directorul pentru securitatea aviației din cadrul Corporației pentru Dezvoltarea Orientului Îndepărtat și a Arcticii.
Mai mult, a fost nevoie de căutări extinse după incident, iar trupul neînsuflețit al lui Peciorin a fost găsit în apropiere de Insula Russki, în Marea Japoniei, după două zile.
Inedit este faptul că administrația din Vladivostok remarcă faptul că Peciorin a supraviețuit mai demult unui taifun, însă a reușit să moară într-o sâmbătă cu soare.
Moscova a confirmat oficial totul
Ultima apariție publică a lui Ivan Peciorin a avut loc la Forumul Economic Estic, desfășurat în perioada 5-8 septembrie la Vladivostok. Mai mult, directorul aviației a luat cuvântul în cadrul unei sesiuni intitulate „Fiecare are propria rută: Logistica unei lumi schimbate”, iar la câteva zile distanță a murit din senin. Vladimir Putin a participat la rândul său la Forumul de la Vladivostok, unde a ținut un amplu discurs anti-occidental.
„Moartea lui Ivan este o pierdere ireparabilă pentru prieteni și colegi, o mare pierdere pentru corporație. Sincere condoleanțe familiei și prietenilor”, se arată într-o informare făcută de Corporația pentru Dezvoltarea Orientului Îndepărtat și a Arcticii.
Astfel, Ivan Peciorin este al șaptelea reprezentant al elitei din Rusia care moare în circumstanțe suspecte de la începutul războiului din Ucraina. Acum câteva săptămâni, directorul general al Lukoil a murit după ce ar fi căzut de pe fereastra unui spital din Moscova.
Mai mult, moartea lui Peciorin vine la câteva luni de la cel al fostului director general al Corporației pentru Dezvoltarea Orientului Îndepărtat și a Arcticii, Igor Nosov, care a murit în februarie, la doar 43 de ani, oficial din cauza unui atac cerebral.
Zona arctică, deosebit de importantă pentru Rusia
Este cunoscut faptul că exploatarea Arcticii este deosebit de importantă pentru Rusia, fiind o sursă bogată de petrol și gaze pentru Kremlin.
Practic, această zonă este văzută ca fiind esențială pe fondul sancțiunilor și problemelor economice cu care se confruntă economia rusească din cauza războiului pornit de Vladimir Putin împotriva Ucrainei.