Un nou deces produs în condiţii suspecte în Rusia!
A murit numărul doi al reţelei de socializare VKontakte din Rusia, Vladimir Gabrielian!
Vladimir Gabrielian, directorul general adjunct al reţelei sociale ruse VKontakte, a murit „în urma unui accident tragic”.
Alături de acesta, a mai murit şi Serghei Merzliakov, directorul de achiziţii al VKontakte, transmite agenţia RIA Novosti, citând un comunicat al companiei. Informaţia a fost apoi preluată şi de publicaţia independentă Meduza, dar şi de presa din Ucraina.
„Suntem în doliu alături de familie, rude și prieteni. Vladimir și Serghei vor rămâne pentru totdeauna parte din echipa noastră”, au transmis reprezentanţii reţelei de socializare din Rusia.
Cum s-ar fi produs accidentul?
Vladimir Gabrielian, alături de mai multe persoane, au plecat într-o expediţie de-a lungul coastei Mării Albe.
Luni, 6 iunie, în jurul orei 17:30, cele două vehicule de teren în care se aflau aceştia s-au răsturnat în timp ce traversau râul Bolshaya Bugryanitsa, la 47 de kilometri de satul Shoina şi „au fost târâte în mare”.
Trupurile neînsufleţite ale lui Vladimir Gabrielian şi Serghei Merzliakov au fost recuperate de salvatori marţi dimineaţă.
În urmă cu patru zile, Gabrielian posta pe pagina sa VKontakte un videoclip cu o plimbare cu un vehicul Sherp all-terrain pe un drum accidentat, fără să precizeze însă unde a fost făcută filmarea.
Vladimir Gabrielian s-a alăturat grupului Mail.ru, care a devenit ulterior VKontakte, în 2001.
În 2005, a preluat funcția de vicepreședinte și director tehnic al companiei. Din 2019, a ocupat funcția de prim adjunct al directorului general al VKontakte și era membru al Consiliului de administrație din martie 2022.
⚡️Top-manager of #Vkontakte Vladimir Gabrielyan died in the #Nenets Autonomous District.
Gabrielyan and several others had gone on an expedition along the coast of the White Sea. Their all-terrain vehicles overturned in an accident.
📰Meduza pic.twitter.com/AsvCwxvrZy
— NEXTA (@nexta_tv) June 7, 2022
Fenomenul morţilor suspecte din Rusia
Moartea lui Vladimir Gabrielian se alătură unui lung şir de morţi suspecte din ultima perioadă din Rusia.
La începutul lunii mai, spre exemplu, directorul general al Krasnaia Poliana, staţiunea de schi a gigantului Gazprom, a murit după ce a căzut de pe o stâncă.
Presa din Rusia scrie că Andrei Krukovski a murit după ce a căzut de pe o stâncă, în drumul către cetatea Achipsinskaia.
„Directorul general al stațiunii Krasnaia Poliana, Andrei Alekseevich Krukovski, a murit tragic. A iubit munții și și-a găsit liniștea în ei. Tragedia a avut loc pe drumul către cetatea Achipsinskaia, ca urmare a căderii și a rănilor incompatibile cu viața”, se arată în mesajul transmis de agenția de presă rusă TASS.
Cel puțin cinci oligarhi ruși s-ar fi sinucis începând cu sfârșitul lunii ianuarie, iar trei dintre ei ar fi ucis membri ai familiilor lor înainte de a-și lua viața, relatează CNN. Patru dintre aceștia aveau legături cu gigantul energetic rus de stat Gazprom sau cu una dintre filialele sale.
Sogaz, o companie de asigurări afiliată grupului energetic Gazprom, are pachetul majoritar de acţiuni la reţeaua VKontakte începând cu luna decembrie 2021.