A murit poeta Angela Marinescu

Marea poetă Angela Marinescu a încetat din viață la vârsta de 72 de ani. Anunțul a fost făcut de poetul Alexandru Petria.

”A murit una dintre marile poete ale literaturii române, Angela Marinescu. Viața i-a fost totuna cu literatura, fără resturi, chiar cu un masochism asumat. O femeie dificilă, dar de înțeles și admirat, până la urmă. A scris cum și-a dus zilele, și are suferință cât pentru zece vieți în versuri!, alergică la concesii. Dumnezeu s-o odihnească!”, scrie Alexandru Petria.

Numele Angela Marinescu era un pseudonim. Basaraba Matei era un alt pseudonim. Mama poetei era de origine ceangăiască. Marius Marcovici, tatăl său, descinde din familia lui Simion Marcovici. Important intelectual al Banatului, la care a poposit în peregrinările sale Mihai Eminescu.

Cine a fost Angela Marinescu

Angela Marinescu (pseudonim al Basarabei-Angela Marcovici) s-a născut la 8 iulie 1941, la Arad. A urmat cursurile Liceului „Moise Nicoară” din Arad (1955-1962). Apoi, între 1963-1968, a studiat la Institutul de Medicină şi Farmacie din Cluj-Napoca. Asta se menţionează în „Dicţionarul general al literaturii române” apărut sub egida Academiei Române (Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2005).

Şi-a întrerupt studiile de medicină. A urmat în continuare cursurile Facultăţii de Filosofie, secţia Psihologie, a Universităţii din Bucureşti (1968-1972). A lucrat ca psiholog la Spitalul CFR din Bucureşti (1973) şi asistentă medicală la Spitalul de Oncologie (1979-1981). Între 1990-1996 a fost redactor corespondent la revista „Vatra”, potrivit sursei citate.

A primit numeroase premii pentru creaţia sa, printre care se numără premiul „Nichita Stănescu” (1990), Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1996 şi 2000), Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia (2004).

Angela Marinescu a fost invitat special la un eveniment din cadrul Festivalului Internaţional de Poezie de la Bucureşti, ediţia a VIII-a (15-21 mai 2017) şi s-a numărat printre poeţii care au participat la cea de-a treia ediţie a Bienalei Europene de Poezie, organizată de Facultatea de Litere a Universităţii „Transilvania”, la Braşov, în perioada 3-5 noiembrie 2017.

În perioada 9-12 aprilie 2018, la Varşovia a avut loc cea de-a XVIII-a ediţie a Zilelor Poeziei UNESCO, în cadrul căreia a fost lansată antologia de poezie contemporană românească şi poloneză cu titlul „Poduri/Mosty”. Volumul cuprinde poeme semnate de zece poeţi din România şi zece din Polonia, Angela Marinescu regăsindu-se pe lista poeţilor români, după cum amintea un comunicat de presă al ICR Varşovia din 5 aprilie 2018.