Doliu în învățământ! Maricica Hlușcu a murit

Doliu în învățământ! Cu profundă tristețe vă anunțăm că Maricica Hlușcu a murit. A fost una dintre cele mai iubite și respectate profesoare din Botoșani.

Maricica Hlușcu și-a dedicat viața educației, predând cu pasiune mai multe discipline ca profesor suplinitor. A servit cu devotament ca secretară la Școala „Mihai Eminescu” din comuna Ipotești, județul Suceava.

Amintirea ei va rămâne veșnic în inimile celor care au avut privilegiul de a o cunoaște. Toți cei care au fost atinși de bunătatea și dăruirea ei sunt adânc îndurerați de pierderea suferită. Transmitem sincere condoleanțe familiei îndurerate.

Slujba de înmormântare a avut loc, sâmbătă, la ora 13:00, la Biserica Cimitirului Pacea. Masa de pomenire s-a ținut la Casa Pacea, de la ora 14:30.

Maricica Hluscu
Maricica Hluscu (SURSA FOTO: Facebook, Maricica Hluscu)

„Cu durere în suflet va anunțăm ca slujba de înmormântare pentru mama mea Maricica Hluscu, va avea loc sâmbătă la ora 13, la Biserica Cimitirului Pacea.

Masa de pomenire se va ține la Casa Pacea, începând cu ora 14:30. Mama este depusă la capela Bisericii Cimitirului Pacea.🕯🖤🕯Dumnezeu sa o ierte!”, este mesajul postat, joi, pe contul ei de Facebook.

Elevii nu o vor uita vreodată

La scurt timp de la aflarea veștii, sute de persoane au transmis condoleanțe familiei îndoliate.

„Dumnezeu să o ierte!”

„Sincere condoleanțe!! Dumnezeu să o ierte și să o aibă în pază!!”

„Dumnezeu să o ierte și să o odihnească în pace în împărăția sa! Sincere condoleanțe familiei îndurerate și multă putere pentru a depăși această grea pierdere!”

„Condoleanțe!”

„A plecat dintre noi un om bun și frumos, un om pe care l-am îndrăgit pentru calitățile sale deosebite. Am pierdut un prieten drag, un prieten care mi-a fost mereu alături sprijin și mângâiere, dragoste și motivație. Chipul său blând, zâmbetul cald, vocea duioasă și, mai presus de orice, clipele petrecute împreună vor fi de acum doar amintiri. Drum lin printre îngeri, draga mea doamnă! Bunul Dumnezeu să aibă îndurare de Monica, Denis și Cristi care simt acum amarul gust al despărțirii de cea mai iubită mamă și bunică. Sincere condoleanțe!”

Acestea sunt câteva dintre mesajele emoționante scrise în secțiunea de comentarii.