Fostul premier ţărănist Radu Vasile, în vârstă de 71 de ani, a murit în această dimineață în jurul orei 4.00. El suferea de cancer la colon și urma un tratament în Israel.
Informaţia a fost confirmată pentru Evenimentul zilei de liderul PNȚCD, Aurelian Pavelescu.
În 2010, fostul premier a suferit o intervenție chirurgicală.
Radu Vasile a fost prim ministru al României între 1998 şi 1999, propus de PNŢCD. El a fost senator în legislaturile 1992- 1996, 1996 – 2000 şi 2000 – 2004 din partea Partidului Democrat.
După finalizarea mandatului de senator PD, în 2004, Radu Vasile care scria şi poezii sub pseudonimul Radu Mischiu a dispărut din viaţa publică.
"Nu mai citesc ziare de ani de zile. Nu mă mai interesează viaţa politică", mărturisea Radu Vasile.