Adio, maestre! Marele actor a părăsit această lume: „Noapte bună, dulce Prinț”

doliu

SURSA FOTO: Dreamstime

Doliu fără margini! Femeile suferă enorm, după ce au aflat că unul dintre cei mai frumoși bărbați de culoare de pe Pământ a murit. A decedat miercuri, însă abia acum s-a aflat. Despre cine este vorba mai exact?

Doliu în SUA! Modelul afro-american Renauld White s-a stins din viață

Doliu în SUA! Modelul afro-american Renauld White s-a stins din viață la onorabila vârstă de 80 de ani. A devenit celebru pentru că a fost al doilea model afro-american care a apărut pe coperta revistei „GQ”. El a dat lovitura în anul 1979.

Frumusețea sa l-a ajutat să intre și-n industria filmului. A jucat în mai multe telenovele, însă a rămas în memoria telespectatorilor datorită apariției sale din „Guiding Light”.

Creatorul de modă Jeffrey Banks a făcut nefericitul anunț prin intermediul rețelelor sociale. A confirmat decesul prietenului său pentru „Women’s Wear Daily”. Renauld White a decedat miercuri, 26 iunie 2024, în timp ce se afla sub îngrijire paliativă la Spitalul Lenox Hill din New York City, SUA. Cauza morții sale nu a fost dezvăluită.

Înmormântarea lui va avea loc abia pe data de 12 iulie 2024 la Whigham Funeral Home din orașul său natal: Newark, New Jersey.

„Cu o tristețe imensă raportez că cel mai drag prieten și coleg de muncă, RENAULD WHITE, ne-a părăsit ieri. Modelând pentru mine de la începutul carierei mele, RENAULD a fost întotdeauna gentlemanul perfect și un mare ambasador pentru brandul meu. Când a fost prezentat pentru prima dată mamei mele, ea a susținut instantaneu că el era „fratele meu mai mare”. Mi-aș fi dorit doar să fie așa.

Îmi vor lipsi discuțiile noastre și momentele petrecute împreună, dar îmi voi aminti întotdeauna barierele pe care le-ai depășit în industria modei și dragostea pe care ai împărtășit-o ca prieten de încredere. Noapte bună, dulce Prinț, și zboruri de îngeri îți cântă odihna”, a scris creatorul de modă pe contul său de Instagram.

Despre Renauld White

Renauld White și-a început cariera de model în anii 60. De-a lungul anilor, a lucrat cu nume mari din industria modei, precum Ralph Lauren, Bill Blass, Calvin Klein, Donna Karan, Yves Saint Laurent, Armani, Jean-Charles de Castelbajac și Versace.

La un moment dat, a cerut agenției de modă Wilhelmina Models să permită accesul mai multor persoane de culoare în industria modelingului. A vrut să aducă o schimbare. La început, s-a gândit că va ajunge în spatele gratiilor din cauza curajului său.

„Am vrut să aduc o schimbare. Am confruntat cu adevărat establishmentul cu privire la motivul pentru care nu existau mai multe imagini cu bărbați de culoare. La început, am crezut că voi fi aruncat în închisoare și bătut din cauza abordării mele.

Dar apoi și-au dat seama că greșiseră și că erau în urma societății și a vremurilor și că trebuiau să mă asculte”, povestea el în anul 2011.

Pe lângă telenovela Guiding Light, el a mai jucat în filmele americane Central Park (2017), Gun Hill (2014), The Morning Call (1987) și The Stepford Wives (2004).