Tonio Ferener-Vari, un renumit profesor apreciat de fizică la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Ploiești, a încetat din viață pe 21 februarie 2024.
Vestea tristă a fost comunicată de colegii săi de cancelarie. Aceștia și-au exprimat regretul pentru pierderea unuia dintre cei mai cunoscuți și iubiți dascăli din Ploiești.
A murit profesorul Tonio Ferener-Vari
„Anunțăm cu regret în suflet că dl. FERENER VARI TONIO, profesor de fizică la Colegiul Național ”Mihai Viteazul” Ploiești, a trecut în neființă astăzi, 21.02.2024.
A plecat dintre noi unul dintre cei mai cunoscuți profesori ai orașului nostru, un om care, cu pasiune, energie și dăruire a influențat și a modelat generații la rând.
Nu avem cuvinte să ne exprimăm durerea pe care o resimțim în aceste momente. Drum lin către stele, suflet minunat!”, au transmis colegii de la CNMV Ploiești pe Facebook.
Un alt dascăl renumit a încetat din viață
În aceeași perioadă, s-a aflat despre decesul profesorului Theodor Pavelescu de la Colegiul Național Pedagogic „Constantin Cantacuzino” din Târgoviște. Acesta a fost un renumit educator în domeniul matematicii.
Colegiul a transmis cu profundă tristețe această veste. Colegii săi au evidențiat contribuția semnificativă a profesorului în istoria învățământului din Dâmbovița și în memoria comunității didactice.
Theodor Pavelescu a lăsat o amprentă deosebită în domeniul matematicii
Theodor Pavelescu, născut pe 9 octombrie 1951, și-a dedicat viața carierei de profesor, influențând mii de elevi și lăsând o amprentă puternică în domeniul matematicii. El a fost rememorat nu doar pentru competența sa, ci și pentru pasiunea, ironia fină și cultura literară.
Familiei sale i-au fost transmise sincere condoleanțe, iar memoria sa a fost omagiată la Biserica Sfântul Nicolae Andronescu până în 7 februarie 2024. Profesorul Theodor Pavelescu a rămas în amintirea comunității ca un educator deosebit, cu dragoste pentru matematică și o eternă sete de cunoaștere.
Doliu imens și în cinematografie
Lumea cinematografiei este și ea în doliu, în urma decesului actorului și comedianului Ewen MacIntosh. Acesta este recunoscut în special pentru interpretarea personajului „Big Keith” în serialul The Office (UK). El a murit la vârsta de 50 de ani.
Personajul său, Keith Bishop, a fost un contabil pasionat de ouă scotch, cunoscut pentru mesajul său monoton de pe robotul telefonic și pentru preferința sa pentru o carieră de DJ.
Pe lângă rolul din The Office, MacIntosh a apărut și în alte producții de comedie britanice, inclusiv în Miranda și Little Britain.
Ricky Gervais, creatorul emisiunii, a condus omagiile aduse actorului pe rețelele sociale, descriindu-l pe MacIntosh ca fiind „un original absolut”. Vezi aici mai multe detalii.