A murit un colos! Toți actorii îl plâng. Este doliu în lumea artistică

doliu

SURSA FOTO: Dreamstime

A murit un colos! Doliu în lumea artistică. Alan Eisenberg, fostul director executiv al sindicatului Actors’ Equity, a murit pe 7 octombrie, la Rhinebeck, New York.

A murit un colos! Doliu printre actori

A murit un colos! Doliu în lumea artistică. Eisenberg, în vârstă de 88 de ani, a condus acest sindicat din 1981 până în 2006, timp în care a crescut numărul membrilor și a gestionat o serie de scandaluri din lumea filmului, mai ales după 11 septembrie 2001.

Moartea sa a fost anunțată de Actors’ Equity, fără a fi dezvăluită cauza decesului, scrie Hollywoodreporter.

Eisenberg a crescut la Brighton Beach, Brooklyn și a urmat cursurile Universității din Michigan cu specializare în limba engleză. Mai târziu, a urmat și a absolvit Facultatea de Drept a Universității din New York și a avut câteva joburi în dreptul muncii, reprezentând, inițial, angajatorii.

Apoi s-a orientat spre reprezentarea sindicatelor, mai întâi ca avocat al Consiliului Național pentru Relații de Muncă și apoi ca partener principal la Spelman, Eisenberg, Paul and Wagner.

A crescut numărul membrilor sindicatului la aproape 50.000

În perioada petrecută la Actor’s Equity, Eisenberg a crescut numărul de membri, de la 28.678 la 46.000, la momentul pensionării sale, pe lângă creșteri ale salariilor și o creștere a investițiilor în capitaluri proprii. El a contribuit la înființarea programului de turnee experimentale în contractul de producție.

De asemenea, Eisenberg a condus sindicatul printr-o serie de conflicte, inclusiv greva muzicienilor de pe Broadway din 2003 și stabilizarea planului de sănătate, prin negocieri, cu Liga Broadway, care se confrunta cu datorii de 16 milioane de dolari.

A gestionat criza „Miss Saigon”

În 1990, când producția britanică a musicalului „Miss Saigon”, ajunsă pe Broadway, a vrut să distribuie actori albi în rolurile asiaticilor, Eisenberg a luptat împotriva deciziei, în special împotriva distribuirii actorului alb Jonathan Pryce în rolul principal, al unui vietnamez. Sindicatul nu a fost de acord ca Pryce să aducă pe Broadway producția londoneză, determinând producătorul să anuleze spectacolul.

După pensionare, s-a dedicat Open Doors, un program al Fondului de Dezvoltare a Teatrului

Eisenberg a fost numit membru pe viață al Actors’ Equity. De asemenea, a fost vicepreședinte al Broadway Cares/Equity Fights AIDS și al Theatre Authority și membru al consiliului de administrație al Actors’ Equity Foundation. A predat, ca profesor invitat, la Yale School of Drama, dar și la Departamentul de Teatru al Universității din Michigan.

În 2007, în numele său a fost creat un premiu anual la Universitatea din Michigan, în semn de recunoaștere a meritelor studenților care au continuat să joace pe Broadway, cum ar fi Erika Henningsen (Mean Girls) și Isabelle McCalla (The Prom).

După pensionare, s-a dedicat Open Doors, un program al Fondului de Dezvoltare a Teatrului, în care mentorii îi duc pe elevii din liceele defavorizate din New York la spectacole pe Broadway sau în alte teatre americane.

ACTORS’ EQUITY ASSOCIATION, fondată în 1913, este un sindicat din SUA care reprezintă peste 51.000 de actori profesioniști și directori de scenă. Equity se străduiește să apere drepturile membrilor săi prin negocierea salariilor, îmbunătățirea condițiilor de muncă și oferirea unei game largi de beneficii (inclusiv asigurări de sănătate și pensii).