A murit un fenomen: Nu există cuvinte pentru a descrie durerea pe care o trăim

lumânari doliu

SURSA FOTO: Dreamstime

Doliu în lumea modei! Un celebru designer, director de creație al uneia dintre cele mai cunoscute case de modă, s-a stins din viață la 46 de ani. Despre cine este vorba?

Doliu în lumea modei! Designerul italian Davide Renne, noul director de creație al Moschino, una dintre cele mai cunoscute case de modă din lume, s-a stins din viață la numai 46 de ani. Tristul anunț a fost făcut prin intermediul unui comunicat de presă emis de compania-mamă a mărcii, Aeffe SpA.

Creatorul de modă Davide Renne a murit la numai 46 de ani

Numirea lui Davide Renne ca director al casei de modă Moschino a fost anunțată pe data de 16 octombrie. Acesta și-a preluat funcția pe 1 noiembrie și a murit zece zile mai târziu.

„Nu există cuvinte pentru a descrie durerea pe care o trăim în acest moment dramatic”, a declarat președintele Aeffe SpA, Massimo Ferretti.

Acesta a adăugat: „Davide ni s-a alăturat cu doar câteva zile în urmă, când o boală bruscă l-a luat dintre noi prea devreme. Încă nu ne vine să credem ce s-a întâmplat.”

Debutul primei colecții Moschino sub conducerea lui Davide Renne era programat în februarie 2024. Designerul a lucrat la altă casă de modă celebră, și anume Gucci, notează CNN.

„Chiar dacă a fost alături de noi pentru foarte puțin timp, Davide a reușit imediat să se facă iubit și respectat. Astăzi, rămânem cu responsabilitatea de a continua ceea ce imaginația și creativitatea lui doar anticipaseră. Condoleanțe sincere familiei și prietenilor săi”, a mai spus Ferretti.

SURSA FOTO: Moschino

A murit cântărețul brazilian Darlyn Morais

Lumea muzicii este, de asemenea, în doliu! Cântărețul brazilian Darlyn Morais a murit, după ce a fost mușcat de un păianjen veninos, în locuința sa din Miranorte, în nord-vestul țării. Acesta avea numai 28 de ani.

Soția cântăreț, Jhulyenny Lisboa, a observat că este ceva în neregulă, atunci când fața lui a început să se umfle brusc. Aceasta a alertat serviciile de urgență, iar cântărețul a fost dus la spital. Deși medicii au făcut tot posibilul pentru a-l salva, corpul său a cedat în urma reacțiilor adverse la veninul insectei.

Calvarul a început pe data de 31 octombrie, când artistul s-a simțit rău. Starea sa de sănătate s-a deteriorat rapid, ceea ce a determinat-o pe soția sa să alerteze serviciile de urgență pe data de 5 noiembrie.

Fiica vitregă a lui Darlyn Morais, în vârstă de 18 ani, a fost, de asemenea, mușcată de arahnidă, însă se află în stare stabilă, notează La Vanguardia. Mai multe puteți citi aici.