A opta minune de la Caracal este centura VEZI FOTO

Încă o minune se înscrie pe lista de întâmplări ciudate petrecute la Caracal, judeţul Olt.

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere nu poate inaugura centura Caracal pentru că firele de înaltă tensiune trec la câţiva metri de şosea. 
După ce s-au cheltuit peste 10 milioane de euro pentru construcţia a circa 10,5 km de şosea, Guvernul nu a fost în stare să aloce câteva sute de mii de lei pentru relocarea stâlpilor. Centura de ocolire a Caracalului, începută în 2011, ar putea fi finalizată în acest an, în condiţiile în care CNAIR trebuie să facă o nouă serie de exproprieri.\


În 2017, Guvernul a alocat 1,5 milioane de lei pentru finalizarea centurii ocolitoare a Caracalului, lucrare începută în anul 2011 şi nefinalizată nici până acum.
Banii ar fi trebuit să ajungă pentru finalizarea celor trei sensuri giratorii care leagă varianta de reţeaua existentă de drumuri. Cele trei sensuri giratorii erau prevăzute în proiectul de reabilitare a DN6 Alexandria – Craiova, investiţie care ar fi trebuit finalizată înaintea centurii ocolitoare. Cum DN6 a rămas fără constructor, iar centura a fost finalizată, CNAIR a trebuit să lanseze un proiect separat pentru sensurile giratorii. Începute anul trecut, lucrările nu au fost finalizate nici acum.
Lucrările au început pe 4 mai 2011, dar contractul a fost reziliat pe 4 decembrie 2012, deoarece progresul fizic la data transmiterii înştiinţării de reziliere era de 16,85%. Abia în 2014, contractul de lucrări a fost atribuit prin licitaţie deschisă firmei Societa Edile Costruzioni e Lavori S.p.A., având o durată de execuţie de 12 de luni şi o perioadă de garanţie a lucrărilor de 24 luni. Contractul pentru construcţia variantei de ocolire a municipiului Caracal are o valoare de 44.472.173,75 lei, fără TVA. Mediafax