Autoritatea Transport for London (TfL) a anunţat că a luat decizia de a nu reînnoi licenţa companiei de ride-hailing după cele două luni de probă acordate în septembrie. Se pare că, în această perioadă de probă Uber ar fi trebuit să rezorve problemele legate de verificarea şoferilor, asigurare şi siguranţă, dar nu a reuşit să îndeplinească cerințele.
De asemenea, autoritatea pentru transporturi a identificat ”un model de deficienţe” la Uber, dar și nereguli care au pus în pericol pasagerii şi siguranţa acestora.
”În pofida rezolvării unora dintre probleme, TfL nu are încredere că în viitor nu vor mai apărea astfel de probleme, ceea ce a determinat-o să ajungă la concluzia că această companie nu este potrivită şi corectă”, potrivit unui comunicat al instituţiei.
Totuși, compania va face contestaţie şi va putea să îşi continue activitatea până la o decizie definitivă.
În septembrie 2017, când TfL a respins pentru prima oară prelungirea licenţei Uber, compania a convins judecătorii să îi acorde o licenţă pe o perioadă de 15 luni.
Una dintre modificăile sistemului care a permis şoferilor neautorizaţi să îşi încarce fotografiile în conturile altor şoferi a avut ca rezultat cel puţin 14.000 de curse efectuate de alţi şoferi decât cei aleşi de pasageri, reprezentând și un motiv pentru suspendarea licenței.
“Decizia TfL de a nu reînnoi licenţa Uber în Londra este extraordinară şi greşită şi vom face apel”, a declarat directorul regional al Uber, Jamie Heywood.
“În ultimii doi ani ne-am schimbat fundamental afacerile şi stabilim standardul calităţii. În numele celor 3,5 milioane de pasageri şi 45.000 de şoferi licenţiaţi care depind de Uber în Londra, vom continua să ne desfăşurăm activitatea ca de obicei şi vom face tot posibilul să colaborăm cu TfL pentru a rezolva această situaţie”, a spus Heywood.
Steve McNamara, secretarul general al Asociaţiei Şoferilor de Taxi Licenţiaţi, care reprezintă şoferii de taxiuri negre, a declarat că este vorba despre siguranţa publică, iar primarul a luat decizia corectă.
”În ceea ce ne priveşte, modelul de afaceri al Uber este nereglementabil. Se bazează pe un sistem în care toată lumea face ce vrea şi inundă Londra cu vehicule. Uber nu poate garanta că maşinile sunt asigurate, sau dacă persoana care conduce o maşină este cea care ar trebui, aşa cum arată incidentele recente”, a spus McNamara.
James Farrar, reprezentant al sindicatului IWGB, a spus că decizia ”va veni ca o lovitură de ciocan pentru cei 50.000 de şoferi ai săi care lucrează în condiţii precare”, care vor fi şomeri în timp ce vor trebui să facă plăţile pentru licenţa maşinii.