A plecat de la Pro TV!
A plecat de la Pro TV! Florin Călinescu a decis să părăsească postul Pro TV și, evident, și emisiunea Românii au talent, acolo unde era jurat, în urmă cu doi ani. Decizia de la acel moment i-a surprins pe mulți, iar actorul nu a spus clar de ce a ales să plece.
El s-a limitat la acea vreme doar să anunțe că s-a încheiat colaborarea din el și postul de televiziune.
În mesajul făcut atunci, el spunea „Cu oarecare părere de rău, vă anunț că renunț la colaborarea cu actualul management al PRO TV. Deci, si la Românii au talent. Detalii, mai încolo. Vorbesc ca fondator. 1 dec. 1995.”
Actorul mai spusese anterior că lucrurile începuseră să se complice la postul TV, după ce Adrian Sârbu a plecat de la conducere. Florin Călinescu și Adrian Sârbu sunt buni prieteni.
Motivul pentru care a plecat de la Pro TV
Invitat într-un podcast de-al lui Micutzu, Florin Călinescu a explicat motivul pentru care a plecat de la acest post TV.
El i-a explicat comediantului că s-a greșit foarte mult la Pro TV pentru a se vedea doar anumite formate. De altfel, actorul a mai spus că formatele după care merge televiziunea sunt tot cele lăsate de Adrian Sârbu.
„Traseele s-au complicat la PRO TV pentru mine de când a plecat prietenul meu Adrian. Acum vorbești așa, în iCloud, nu te aude nimeni și nu îți răspunde nimeni. Nu am nimic cu nimeni, dar nu pot să mă uit la copiii ăia care cântă pe scenă când eu sunt cu altă direcție. (…) La alte posturi sunt tocmite.
Cel mai nasol în viață este să nu poți să iei o hotărâre, să nu poți să greșești. Păi, cât s-a greșit la PRO TV să se vadă anumite formate, căutam actori, căutam formate scrise de români… dacă și acum PRO TV se ține cu Las Fierbinți, cu Românii au talent și toate formatele lăsate de Sârbu, restul, cam tot ce a venit după aceea, găuri în perdea”, a declarat actorul în podcastul de pe YouTube al comediantului.
Florin Călinescu a fost bolnav de cancer
Povestea de viață a lui Florin Călinescu este marcată de o tristețe profundă, incluzând experiențe familiale dificile și un diagnostic de sănătate sever.
În urmă cu câțiva ani, Florin Călinescu a primit vestea devastatoare a unui diagnostic de cancer de piele. Pentru a remedia acest lucru, îndrăgitul actor a fost supus unei intervenții chirurgicale la nas.
Tot atunci, el a oferit și o declarație în care a spus că atunci când te duci la oncologie, „intri într-un malaxor al destinului”. Îndrăgitul actor a mai spus că nu își dorește ca cineva să treacă prin astfel de momente.