600 de euro, atât este dispus, în medie, să plătească un român pentru Revelion. Ofertele turoperatorilor abundă în concedii exotice, la mare cerere anul acesta, însă cei cu buget mic și mediu se orientează tot către Austria.
Nu greșim cu nimic dacă afirmăm că, cel mai probabil, după vacanța de vară, concediul de Revelion este cel mai așteptat de către români. Prin urmare, de Revelion conaționalii noștri își desfac larg baierle pungii. Ofertele agențiilor de turism și-au făcut deja loc pe piață încă din luna septembrie, însă doritorii au început să le contracteze abia de la mijlocul lunii octombrie, imediat după Târgul de Turism al Iernii.
Potrivit reprezentanților turoperatorilor, cele mai multe cereri pentru vacanțe scumpe vin în această perioadă, în timp ce românii dispuși să plătească mai puțin pentru Revelion trec pe la agențiile de turism începând cu mijlocul lunii noiembrie. Cei mai mulți dintre aceștia optează pentru pensiunile turistice din Austria, respectiv hotelurile de la bulgari. Potrivit unor calcule Capital, un român plătește, în medie, 600 de euro pentru o săptămână de vacanță la finalul anului.
„Bugetele de lux pentru această perioadă variază între 3.000 și 20.000 de euro, iar bugetele pentru ceea ce noi numim luxul democrat (pachete de Revelion în străinătate n.red) este de 600-800 de euro – plus taxe“, declară Mioara Gheorghe, directorul operațional al Happy Tour. Potrivit acesteia, turiștii agenției s-au orientat către circuitul Sevillia, respectiv Dubai, Egipt, Praga și Paris. Happy Tour a vândut deja aproximativ 200 de pachete pentru Dubai, sejur care costă 800 de euro, plus taxele de aeroport și viza. Aceasta este varianta ieftină pentru emirat, întrucât un sejur de lux poate urca și la 2.000 de euro. „Locurile la charterul pentru Dubai s-au epuizat, aşa că am mai cerut încă unul. În prezent, mai sunt locuri la cursa adiţională şi la zborurile regulate. Turiştii cu bugete mari au alocat pentru această vacanţa de Revelion între 1.500 şi 2.500 de euro“, spune Mircea Vladu, directorul Prestige Tours.
Potrivit acestuia, pe primul loc în topul preferințelor românilor este Dubai, urmat de Sharm El Sheikh și de capitalele europene. „Până acum, am vândut cam 10%-15% din pachetele pentru Revelion, iar cererea este la nivelul anului trecut. De obicei, un număr mare de vânzări înregistrăm în noiembrie“, adaugă Vladu.
La mare, la soare
Gusturile românilor s-au diversificat, inclusiv în materie de turism. Dacă în anii trecuți mai toți mergeam către Vest, anul acesta, se simte din ce în ce mai accentuat preferința turiștilor pentru vacanțe exotice, la peste 30 de grade Celsius. Turoperatorii primesc numeroase cereri individuale către Bora Bora, Republica Dominicană sau Mauritius pentru că, se pare, românii sunt dispuși să plătească mii de euro pentru un bronz de ianuarie.
„Călătoresc la business class, au transferuri private cu hidroavionul, pot face escală în Dubai, spre exemplu, se cazează în vile pe apă şi se bucură de servicii la standarde înalte. Cererea este ușor în creștere față de nivelul anului trecut. Turiştii îşi doresc să petreacă vacanţa de Revelion în destinaţii calde, pe frumoasele plaje cu nisip alb, la umbra palmierilor şi în compania unor cocktailuri exotice“, spune Ciprian Enea, consultant Best Tourism. Potrivit acestuia, bugetul aferent unui astfel de Revelion variază de la 2.500 de euro la 30.000 de euro. Creșterea numărului de solicitări pentru vacanța de la finalul anului este susținută și de Prompt Service Travel. Potrivit reprezentanților agenției, vânzările merg mai bine anul acesta decât în 2010, în perioada similară. „Turiștii aleg pentru Revelion Singapore și Hong Kong, dar și Hurghada și Antalya. Pentru unele pachete avem până la finalul lunii și early booking cu discount de 10%, iar în noiembrie este posibil să lansăm niște oferte speciale“, spune Adriana Goicea, managerul agenției.
Alt turoperator, alt consumator, dar aceeași opțiune: exotic. „În topul preferinţelor este Revelionul în Thailanda, urmat de cel în Maldive şi de sejurul în Republica Dominicană şi Cuba. Bugetul turiştilor care aleg astfel de destinaţii este de cel puţin 5.000 de euro, iar creşterea este mai mare cu 10%-15% faţă de perioada similară a anului trecut“, spune Marius Berca, directorul de marketing al Christian Tour. „Sperăm ca locurile contractate pentru Revelion în aceste destinații exotice să se vândă în proporție de 100%“, adaugă acesta. Deocamdată, gradul de ocupare este de până la 30%, dar situația se schimbă zilnic.
THAILANDA
Sejurul costă 1.150 euro și include avion, transferuri, 2 nopţi cazare în Bangkok, 6 nopţi cazare la hotel de patru stele, mic dejun, primire cu ghirlandă de orhidee pe aeroport etc. (ofertă Christian Tour)
CROAZIERĂ
Cel mai scump Revelion vândut până acum a fost o croazieră all inclusive cu nava Costa Deliziosa, în jurul lumii, cu plecare în 28 decembrie din Savona. Croaziera include și noaptea de Revelion și durează 100 de zile. Tariful a fost de 32.000 euro.
MALDIVE
Un Revelion la cinci stele în Maldive, la o vilă pe plajă cu mic dejun inclus, 13 nopţi, pentru doi adulți și un copil a costat 16.000 euro.
EMIRATE
Un turist a plătit 15.000 de euro pentru un Revelion la Abu Dhabi care include șapte nopți de cazare la cinci stele, cu mic dejun și cina de Revelion.
(* vacanțele au fost contractate de la Happy Tour)
LUX DE 5 STELE
DUBAI
Șase nopţi cazare cu mic dejun la Hotel Habtoor Grand Resort & Spa, transport cu avionul etc., costă 1.759 euro (ofertă Prestige Tours).
maroc Sejurul costă 990 de euro și include opt nopți de cazare la hoteluri de patru stele (ofertă Europa Travel)
hurghada Șapte nopți la cinci stele, cu demipensiune și cină festivă costă 1.425 de euro (ofertă Cocktail Holidays).
VIENA
- Un sejur de patru nopți cu mic dejun inclus la hotelul Austria Trend Messe, de trei stele costă 279 de euro.
- BURGENLAND Sejurul de cinci nopți la hotelul Puchas Plus, clasificat la patru stele costă 399 de euro. Sunt incluse micul dejun și intrarea la băile termale.
- INNSBRUCK Sejurul de cinci nopți cu mic dejun inclus la hotelul Alpin Park costă 378 de euro.