Președintele Italiei, Sergio Mattarella, a semnat decretul care prevede măsurile anti-Covid aprobate de Consiliul de Miniștri, luni seara. Cu siguranță, sau aproape, este vorba doar despre perioada până la 15 ianuarie, data de expirare a decretului aflat în vigoare.
Apoi, pentru gestionarea pandemiei de coronavirus și a libertății de circulație a italienilor, vor fi necesare noi dispoziții guvernamentale, până la expirarea stării de urgență, pe 31 ianuarie, care poate fi reînnoită pentru încă șase luni, până la 31 iulie.
Până duminică, 10 ianuarie, de fapt, se vor aplica aceleași reguli pentru toată Italia, deși diferite de la zi la zi, în timp ce de luni se va reveni la „zonele de culoare”, care se vor schimba în fiecare regiune după noua monitorizare.
Prin urmare, va trebui să așteptăm vinerea viitoare, 8 ianuarie, pentru a cunoaște deciziile ministrului Sănătății, Roberto Speranza, luate în baza datelor infecției, care vor atribui culorile regiunilor (roșu, portocaliu și galben).
Parametrii de evaluare se vor schimba
Parametrii de evaluare se vor schimba într-un sens mai restrictiv: pentru a trece de la galben la portocaliu va fi nevoie de un indice de contaminare Rt de 1 (anterior era 1,25) și pentru zona roșie Rt la 1,25, și nu la 1,50. Pe 6 ianuarie rămâne zona roșie, cu toate celelalte dispoziții de maxim nivel de limitare pe care le-am cunoscut în aceste 10 luni, notează publicația italiană ANSA.
Joi, 7 ianuarie și vineri, 8 ianuarie, țara redevine zonă galbenă, dar cu interdicția călătoriilor între regiuni, cu excepția cazurilor obișnuite prevăzute. Cetățenii se vor putea deplasa în interiorul propriei regiuni. Blocaj total, în schimb, între 22:00 și 5:00. Barurile și restaurantele vor putea fi redeschise în acele două zile până la ora 18:00, apoi pot face livrări la domiciliu numai până la ora 22:00. Magazinele sunt deschise până la ora 20:00, undă verde și pentru centrele comerciale.
Italia va reveni zonă portocalie
Sâmbătă, 9 ianuarie și duminică, 10 ianuarie, Italia va reveni zonă portocalie și se așteaptă să fie așa pe tot parcursul lunii ianuarie, în fiecare weekend. Este interzisă deplasarea din regiune și din localitate, cu excepția motivelor special, chiar și pentru centrele cu mai puțin de 5.000 de locuitori (pe o rază de 30 de kilometri), întotdeauna cu autocertificare. Barurile și restaurantele sunt deschise, dar numai pentru livrare la domiciliu (până la 22:00). Magazinele sunt deschise, centrele comerciale închise.
De luni, 11 ianuarie, până vineri, 15 ianuarie, Italia intră într-o fază fără nicio certitudine în acest moment, va depinde de împărțirea pe culori. În orice caz, călătoriile între regiuni, inclusiv cele galbene, vor fi interzise. În zonele roșii, derogările pentru deplasarea a două persoane pentru a vizita prieteni sau rude este limitată la decizia Primăriei, ci nu a Regiunii, cum a fost de sărbătorile de Crăciun.
În general, pentru a doua jumătate a lunii ianuarie, datele privind contaminarea vor fi evaluate pentru impunerea de restricții.
Sursa foto: INQUAM Photos, Alex Nicodim