Actul normativ va intra în vigoare la trei zile de la publicarea în Monitorul Oficial, iar luna viitoare Consiliul Judeţean ar putea aproba indicatorii tehnico-econimici aferenţi investiţiei.
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat Decretul de promulgare a Legii pentru modificarea art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2007 privind transmiterea unei suprafeţe de teren din domeniul public al statului şi din administrarea Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Cartof şi Sfeclă de Zahăr Braşov, judeţul Braşov, în domeniul public al judeţului Braşov şi în administrarea Consiliului Judeţean Braşov, pentru realizarea obiectivului „Aeroport Internaţional Braşov -Ghimbav” şi pentru abrogarea Legii nr. 297/2015 privind transmiterea unei suprafeţe de teren din domeniul public al statului şi din administrarea Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Cartof şi Sfeclă de Zahăr Braşov, judeţul Braşov, în domeniul public al judeţului Braşov şi în administrarea Consiliului Judeţean Braşov, pentru realizarea obiectivului „Aeroport Internaţional Braşov – Ghimbav”.
Odată promulgată, legea este transmisă la Monitorul Oficial spre a fi publicată. Actul normativ va intra în vigoare la trei zile după publicare, scrie BZB
Odată parcursă şi această etapă, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Braşov, Adrian Veştea, a declarat că „în luna decembrie sperăm ca plenul Consiliului Judeţean să aprobe indicatorii tehnico-economici rezultaţi în urma revizuirii studiului de fezabilitate, astfel încât pasul imediat următor să fie demararea procedurii de licitaţie privind proiectarea şi execuţia suprafeţelor de mişcare, având în vedere că potrivit normativelor în vigoare, după realizarea acestei investiţii, respectivele suprafeţe vor trece automat în proprietatea statului român, împreună cu terenul”.
Legea Aeroportului a fost aprobată în Camera Deputaţilor (for decizional) în data de 18 octombrie 2016, cu unanimitate de voturi. Totuşi, până să se ajungă la aprobarea legii, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, a mers de nenumărate ori la Bucureşti, unde a avut discuţii cu reprezentanţii Guvernului, a susţinut proiectul în faţa Comisiilor de Specialitate din Parlament. De altfel, în ziua votului, preşedintele CJ şi prefectul judeţului, Ciprian Băncilă, au participat la şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor.
Până acum în aeroportul Braşov s-au investit 24,72 milioane de euro (perioada 2006 – 2015), din care suma de aproximativ 17 milioane de euro a fost alocată pentru lucrările la pista de decolare aterizare. Din ultimele estimări făcute, ar mai fi nevoie de 54 de milioane de lei pentru finalizarea obiectului, cheltuieli impuse în principal de reactualizarea documentaţiei, balizaj, căi de rulare, turn de control şi aerogară.
Potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean, Adrian Veştea, pentru aeroport s-au eliberat resurse financiare de 10 milioane de euro pentru 2017, în mare parte prin identificarea de fonduri din alte surse decât bugetul judeţean pentru alte investiţii în curs ale judeţului.
Disponibilitatea financiară pentru susţinerea aeroportului au arătat şi Primăria Braşov, şi autorităţile din Covasna (6 milioane de lei). Pentru realizarea arogării se are în vedere şi un parteneriat public – privat, prin atragerea unui investitor, printr-o licitaţie internaţională, care să şi opereze viitorul aeroport.