Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, Ștefan-Radu Oprea a anunțat temele abordate în discuțiile bilaterale de la Ankara.
În întâlnirile cu Gonca Yilmaz Batur, ministrul adjunct al Comerțului și cu liderii Uniunii camerelor de comerț, industrie și burselor din Turcia, Ștefan-Radu Oprea a discutat despre creșterea exporturilor românești, echilibrarea balanței comerciale și dezvoltarea investițiilor companiilor turcești în România. Partea română a invitat companiile turcești să investească în România, având în vedere accesul pe piața UE și tradiția bună a cooperării între cele două medii de afaceri. De asemenea, s-a stabilit organizarea, până la sfârșitul anului 2018, a celei de-a XXVII-a reuniuni a Comisiei mixte interguvernamentale de cooperare economică, care va fi co-prezidată de doamna Ruhsar Pekcan, ministrul Comerțului din Turcia.
”Turcia este principala piață de export a României din spațiul extracomunitar. Oportunitățile sunt imense. În discuțiile cu președintele Recep Tayyip Erdogan, s-a stabilit ca țintă depășirea pragului de 10 miliarde de dolari la capitolul valorii schimburilor comerciale. De asemenea, s-a dat semnalul politic pentru cooperarea pe piețe terțe și pentru încurajarea investițiilor turcești în România”, a declarat Ștefan-Radu Oprea.
În primele șapte luni ale anului 2018, volumul total al schimburilor comerciale ale României cu Turcia a fost de 4,06 miliarde USD, din care exporturi în valoare de 1,59 mld. USD și importuri în valoare de 2,47 mld USD. La 31 august 2018, erau înregistrate în România 15.312 societăţi comerciale cu capital turcesc, valoarea capitalului social subscris fiind echivalentul a 708,99 milioane USD, adică 1,16% din totalul capitalului subscris de investitorii străini. După valoarea capitalului social, Turcia ocupă locul 17 în clasamentul pe ţări de rezidenţă a investitorilor în societăţi comerciale cu participare străină, în perioada decembrie 1990 – august 2018, respectiv locul 3 în clasamentul pe ţări de rezidenţă după numărul de societăţi înregistrate în România