Daniel Baciu, președintele Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), a anunțat că peste 80% dintre dosarele de pensie au fost evaluate și digitalizate, iar etapa va fi încheiată la începutul lunii septembrie. De asemenea, președintele CNPP a dezvăluit că a avut o discuție cu Banca Mondială despre reforma pensiilor, o condiție impusă prin PNRR.

Noua lege a pensiilor are scopul de a elimina inechitățile din sistemul public de pensii. Totodată, autoritățile susțin că toate pensiile vor crește.

Peste 80% din dosarele de pensie au fost evaluate

„A fost o întâlnire crucială, e drept că în ultima perioadă întâlnirile acestea sunt mult mai frecvente și mult mai aplicate, sunt pe discuții strict tehnice. Suntem în grafic astfel încât, știți foarte bine că banca mondială este consultant în tot ce înseamnă legislația din sistemul public de pensii.

Banca Mondială trebuie să livreze un raport către Ministerul Muncii după aceste discuții. Este foarte important ca în noua lege să se găsească cât mai mult principiul contributivității. Asta este cel mai important lucru și încercăm pe cât posibil să găsim mijloace și metode ca acest principiu să fie și mai impregnat în noua lege.

Această noua lege a pensiilor vizează recalcularea în primul rând a tuturor dosarelor aflate în plată. Mecanismul de creștere este cu totul altceva și banca mondială ne spune să fie un mecanism transparent și să se evite pe cât posibil creșteri ad hoc.

Avem 3,8 de milioane de dosare deja evaluate și digitalizate, un procent de 83%. Este foarte important procesul de evaluare pentru ca el sta la baza recalculării pensiilor în momentul când avem această lege adoptată.”, a spus Daniel Baciu, președintele Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP).

S-ar putea ca legea pensiilor speciale să nu treacă de CCR

Premierul Marcel Ciolacu a declarat marţi că, dacă legea pensiilor speciale nu va trece de Curtea Constituţională a României, va fi o sesiune parlamentară extraordinară probabil în luna august pentru a transpune decizia CCR.

”Chiar dacă nu va trece de Curtea Constituţională, am făcut un calendar întreg la grupurile parlamentare şi le-am explicat colegilor că va fi nevoie de o sesiune extraordinară, cred că în luna august.

Ştim cu toţii că există o perioadă în care şi Curtea este în concediu. O să vedem termenele date de către Curte. Am dreptul constituţional să fac, să mă adresez Curţii Constituţionale, fiind un lucru atât de important pentru România, de îndeplinit o reformă, astfel încât să putem depune cererea de plată numărul 3 (n.r. – din PNRR).

O să fac acest demers, astfel încât termenul să fie unul mai rapid, ca în luna august, începutul lunii august, dacă este nevoie, dacă Curtea va considera necesar, să facem o sesiune extraordinară, să transpunem ce decide Curtea”, a spus premierul, la Antena 3.